Argentinianul Juan Ignacio Finoli, noul voleibalist al Craiovei

0
465

Argentinianul Juan Ignacio Finoli este ultimul venit la echipa de volei a Craiovei. În vârstă de 31 de ani, Finoli măsoară 1,89 m, este ridicător de profesie şi a semnat un contract pe un an cu SCM Universitatea Craiova.

„În cariera sa, experimentatul jucător a evoluat în Italia pentru formațiile Emma Villas Aubay Siena, Olimpia Pallavolo Bergamo, Volley Catania. În Germania a jucat pentru Volleyball Bisons Bühl. De asemenea, a mai bifat o experiență în Belgia, la VC Greenyard Maaseik, iar în țara natală sunt în trecute în CV-ul său 5 echipe: La Unión de Formosa, Buenos Aires Unidos, Bolívar Voley, UNTREF Vóley și Gigantes del Sur” scrie SCM Craiova.

Deţinătoarea Cupei României şi medaliata cu bronz a campionatului masculin de volei, SCMU Craiova a pierdut câţiva jucători importanţi în vara aceasta, dar şi-a completat lotul cu alţii. În afara lui Finoli, au mai venit Javier Ernesto Jimenez Scull, pe poziția de secund, doi “centri”, muntenegreanul Gojko Cuk şi Eduard Ocunschi, de la SCM Zalău şi un “fals”, Mihai Tarţa, de la Explorări Baia Mare. SCM Universitatea Craiova va debuta în campionat în faţa nou-promovatei Corona Braşov.

Echipa Craiovei va participa şi în acest sezon în cupele europene. SCM Universitatea Craiova a fost cap de serie la tragerea la sorți și va juca în 16-imile CEV Cup cu învingătoarea dublei dintre Lindaren Volley Amriswil din Elveţia și Radnicki Kragujevac din Serbia. Manșa tur va avea loc între 21-23 noiembrie, iar returul o săptămână mai târziu.