Rusia vede Coreea de Nord ca un „partener important”

0
370

Aflat în vizită la Phenian, pentru a participa la festivităţile prilejuite de sărbătorirea a 70 de ani de la încheierea războiului între cele două Coreei, în 1953, Serghei Şoigu, ministrul rus al Apărării, a considerat ieri Coreea de Nord un partener important pentru Moscova, în plină criză cu ţările occidentale. Oficialul rus, în uniformă militară, a comunicat omologului nord-coreean că doreşte consolidarea cooperării în domeniul apărării. Rusia, un aliat istoric al Phenianului, este una din puţinele ţări care menţine relaţii de prietenie cu Coreea de Nord. Agenţia oficială KXNA a descris „atmosfera cordială, plină de prietenie” între dictatorul nord-coreean Kim Jong-un şi Serghei Şoigu, care i-a înmânat acestuia „o scrisoare din partea preşedintelui rus”.