Definitivatul în învăţământ, în Dolj: 67,09 % promovabilitate

0
351

Procentul de promovare din sesiunea 2022 (medii mai mari sau egale cu 8,00), înregistrat în urma desfășurării probei scrise din cadrul examenului național pentru definitivare în învățământul preuniversitar, este de 67.09, în județul Dolj. Rezultatele obținute de candidați au fost publicate , astăzi, 27 iulie 2022, de Ministerul Educației, pe site-ul dedicat.

Au fost declarați promovați, înainte de înregistrarea și soluționarea eventualelor contestații, 106 de candidați cu medii între 8 și 10.  Pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuia să obțină minimum media 8, calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului. “Din totalul celor 158 de candidaţi cu lucrări evaluate, 106  au obținut note situate pe segmentul 8 – 10. Dintre aceștia, o candidată a fost notaă cu nota maximă (EDUCATIE MUZICALA SPECIALIZATĂ, aici fiind un deficit de cadre de mai mult timp – n.r.), iar 48 de candidați au primit note între 9,00 și 9.99. De asemenea, 50 de candidați au avut note între 5 și 7,99. Conform calendarului aprobat, contestațiile se depun la centrul de examen, în zilele de 27 și 28 iulie. Rezultatele finale se afișează la centrele de examen și pe site-ul anterior menționat, în data de 4 august. Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare”, a precizat prof. Irina Ştefana Broscaru, inspector general al ISJ Dolj, preşedinte al Comisiei Judeţene de Definitivat.