Dolj: Cercetat pentru furt după ce s-a stabilit că a intrat într-o societate prin acoperiș și a furat încasările

0
315

Conform IPJ Dolj, ieri, 26 iulie a.c., poliţişti din cadrul Postului de Poliție Cârna au fost sesizați de administratorul unui agent economic, despre faptul că, în noaptea de 25/26 iulie a.c., persoane necunoscute au furat suma de 980 lei, din clădirea societății. În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au identificat un tânăr de 19 ani, din comuna Cârna, bănuit că ar fi escaladat imobilul şi ar fi pătruns în interior prin acoperiş. O parte din prejudiciul cauzat a fost recuperat şi restituit persoanei vătămate, în cauză poliţiştii întocmind un dosar penal, în care sunt efectuate cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.