În regiunea Sud-Vest Oltenia – Ieri au fost semnate alte nouă contracte de finantare

0
300

Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru Programul Operaţional Regional 2007 – 2013, a semnate nouă contracte de finanţare în cadrul DMI 4.3-”Sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor”,  în valoare totală aproximativă de  1,3  milioane Euro. „Contractele semnate au ca obiectiv achiziţionarea de echipamente şi tehnologii noi, moderne pentru activitatea de producţie, construcţii sau prestări servicii, achiziţionarea de sisteme IT, precum şi construirea sau modernizarea spaţiilor de producţie în domenii precum: turism (3 proiecte), service auto (2 proiecte), construcţii (2 proiecte), servicii medicale (1 proiect) şi IT (1 proiect).  Cele nouă proiecte se vor implementa în judeţele: Dolj, Gorj, Mehedinţi şi Vâlcea.

208 contracte vizează dezvoltarea afacerilor

La nivelul regiunii, din totalul de 362 de contracte semnate până în prezent, prin care se solicită aproximativ 540 mil de euro, 208 vizează dezvoltarea afacerilor.  Acestea beneficiază de finanţare nerambursabilă de peste 94 milioane de euro pentru investiţii privind  dezvoltarea şi modernizarea unor structuri de sprijinire a afacerilor (domeniul major de intervenţie 4.1), crearea şi  modernizarea unor  infrastructurii turistice (domeniul major de intervenţie 5.2) sau dezvoltarea şi modernizarea capacităţilor de producţie sau servicii (domeniul major de intervenţie 4.3).