Începe a treia etapă a concursului pentru ocuparea funcţiilor vacante de conducere în unităţile de învăţământ preuniversitar

0
527

Inspectoratul Școlar Județean Dolj anunţă organizarea, în perioada iunie – octombrie 2022, a celei de-a treia sesiuni a concursului pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat din județul Dolj. Concursul se desfășoară în baza Ordinului Ministrului Educației nr. 4098/2022 (publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 623/24.06.2022) pentru modificarea și completarea Metodologiei privind organizarea şi desfăşurarea concursului pentru ocuparea funcţiilor de director şi director adjunct din unităţile de învăţământ preuniversitar, aprobată prin O.M.E. nr. 4597/2021. Mai multe informații se pot obține de pe site-ul www.isjdolj.ro – secțiunea CONCURS DIRECTORI iunie-octombrie2022 și de la avizierul Inspectoratului Școlar al Județului Dolj, cu sediul în Craiova, str. Ion Maiorescu nr. 6. Desfășurarea probei scrise pentru ocuparea funcțiilor vacante de director și de director adjunct din unitățile de învățământ preuniversitar de stat va avea loc în data de 8 septembrie 2022, conform calendarului publicat în Anexa nr. 2din O.M.E. nr. 4098/2022 (Anexa nr. 8 la metodologia aprobată prin O.M.E. nr. 4597/2021). La nivelul județului Dolj vor fi scoase la concurs 11 funcții vacante de director și director adjunct, dintre care opt de director și trei de director adjunct.

Calendarul concursului

 

Data Activitatea
27 iunie Publicarea funcţiilor vacante pentru care se organizează concursul
Constituirea comisiei naţionale, a comisiilor de organizare la nivel judeţean şi a comisiilor de evaluare a documentelor de înscriere
28 iunie – 17 iulie Depunerea dosarelor de înscriere la proba scrisă
18-21 iulie Evaluarea dosarelor de înscriere
22 iulie Afişarea listei candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor
25 iulie Depunerea solicitărilor de analiză si remedierea eventualelor erori reclamate în etapa de înscriere
26-27 iulie Remedierea eventualelor erori la nivelul etapei de înscriere
28 iulie Afişarea listei finale a candidaţilor admişi la evaluarea dosarelor
29 iulie Stabilirea centrelor speciale de desfăşurare a probei scrise. Repartizarea candidaţilor pe centre
1 august – 6 septembrie Transmiterea solicitărilor ISJ/ISMB către consiliile profesorale, autorităţile locale şi companii/universităţi, în vederea desemnării membrilor comisiilor de interviu
8 septembrie Desfăşurarea probei scrise
8 septembrie Afişarea rezultatelor la proba scrisă
8-9 septembrie Depunerea contestaţiilor la proba scrisă
12-13 septembrie Soluţionarea contestaţiilor la proba scrisă
13 septembrie Afişarea rezultatelor finale la proba scrisă
14-18 septembrie Înregistrarea opţiunilor candidaţilor pentru unitatea la care candidează şi, în funcţie de opţiune, depunerea documentelor pentru unităţile de învăţământ care necesită avize suplimentare, conform art. 8 alin. (1) lit. n)
19-20 septembrie Constituirea comisiilor pentru proba de interviu
21 septembrie Publicarea graficului de desfăşurare a interviurilor
22-29 septembrie Desfăşurarea probei de interviu
23-30 septembrie Depunerea şi soluţionarea contestaţiilor la proba de interviu
30 septembrie Afişarea rezultatelor finale ale concursului
3 octombrie Exprimarea opţiunilor candidaţilor declaraţi admişi pentru mai multe funcţii/unităţi de învăţământ
4 octombrie Validarea rezultatelor finale
5 octombrie Emiterea deciziilor de numire