Încercarea de fraudare a alegerilor la Catane se confirmă

0
421

Încercarea de fraudare a alegerilor de primar în comuna Catane se confirmă: o persoană care avea cerere de urnă mobilă a venit să voteze la secţia de votare. Femeia a spus că ea nu a făcut nicio cerere pentru a vota cu urna mobilă şi că nu a fost niciodată la doctor pentru a solicita adeverinţă medicală.

Reamintim că o persoană din Catane a depus, sâmbătă, 72 de cereri pentru urna mobilă, însoţite de 72 de copii de cărţi de identitate. Cererile au fost depuse la secţia de votare, unde erau prezenţi delegaţii din secţia de votare, preşedintele şi locţiitorul acestuia.

PNL Dolj a depus sesizări şi întâmpinări la Biroul Electoral Judeţean şi la Autoritatea Electorală Permanentă şi a sesizat organele de cercetare penală.

Persoana care a depus cererile de urnă mobilă, însoţite de copii după actele de identitate şi acte medicale, documente cu carcater confidenţial, este rudă cu un fost viceprimar al comunei Catane. Poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de fals intelectual şi uz de fals.

l

 Biroul de presă al PNL Dolj