Lia Olguţa Vasilescu „meci” cu Victor Ponta

0
565
Deputatul Victor Ponta, de la PRO-România, a declarat că a votat, împreună cu deputaţii partidului său, Legea pensiilor –adoptată în plenul Camerei Deputaţilor- însă a ţinut să le amintească miniştrilor şi foştilor miniştri, aluzie la Lia Olguţa Vasilescu, că dacă au oferit date greşite Parlamentului, în privinţa resurselor bugetare, „sunt pasibili de închisoare”. A urmat „la serviciu” deputatul de Dolj, Lia Olguţa Vasilescu, care a servit… un as: „Având în vedere, că pe mandatul dumneavoastră de premier, mi-se făcea dosar penal, pentru că văruisem faţada unui bloc şi făceam un bine oraşului meu, nu mă miră abordarea dumneavoastră. Aş vrea să le spun tuturor colegilor că această lege este foarte importantă, poate cea mai importantă lege pe care o votăm în acest mandat. Sper din toată inima să nu fie trimisă înapoi în Parlament de preşedinte. Pentru că aţi împiedicat-o, stimaţi colegi de la PNL, 6 luni, să intre în vigoare. Legea nu este neconstituţională, să vă intre bine în cap”. După care deputata de Dolj l-a mai „trăsnit” o dată pe Victor Ponta, pentru a face „punct, ghem, set şi meci”: domnul care a vorbit de la tribună (n.r. Victor Ponta) se vede că nici măcar nu a citit-o, pentru că l-am văzut şi ieri în comisie spunând lucruri care nu erau în lege”. Adică… „trăsnite”. Impactul bugetar, în perioada 2019-2022 este evaluat la 172 mld. lei. În 2018 cheltuielile statului român cu pensiile au fost de 61,5 mld. lei. FMI şi Comisia Europeană au avertizat în privinţa majorărilor prevăzute, atrăgând atenţia că ar pute deveni nesustenabile.