Canicula se instalează pentru următoarele săptămâni

0
431

canicula2Regimul termic prognozat de către meteorologi pentru următoarele două săptămâni este unul canicular, cu temperaturi ce vor depăşi frecvent 35-36 de grade Celsius, iar, pe de altă parte, aproape zilnic vor exista intervale de instabilitate atmosferică în majoritatea regiunilor, potrivit prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie (ANM), aferentă perioadei 26 iunie – 9 iulie 2017.

În Oltenia, vremea va fi călduroasă în cea mai mare parte a intervalului, chiar caniculară între 26 iunie şi 1 iulie, când media temperaturilor maxime se va situa între 34 şi 37 de grade, iar a minimelor va fi de 18 — 20 de grade. Ulterior, temperaturile vor mai scădea, iar cele mai mici valori vor fi între 3 şi 5 iulie, când media maximelor va fi de 28 — 29 de grade, iar a minimelor de 14 — 15 grade. Probabilitatea de apariţie a ploilor va fi mai ridicată în intervalele 27 — 29 iunie şi 2 — 4 iulie.