Peste 4.500 de elevi îşi joacă viitorul la Evaluarea Naţională

0
408

isj (1)Astăzi începe Evaluarea Naţională pentru elevii absolvenţi din clasa a VIII-a, conform acestor rezultate venind admiterea în clasa a IX-a, potrivit metodologiei. Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc tragerea la sorţi a membrilor Comisiei de Evaluare din Dolj, care va fi la Şcoala Gimnazială „Nicolae Romanescu” Craiova, unde vor fi corectate lucrările sosite din alt judeţ, unul stabilit ulterior. De asemenea, s-a procedat şi la tragerea la sorţi a membrilor comisiilor pentru prima probă, cea de Limba română. De astăzi, peste 4.500 de elevi vor participa la examenul de „Capacitate”, în Dolj, în 153 de centre, două fiind desfiinţate, iar în altele numărul de elevi este foarte mic, plecând de la unul şi până la cinci.

De la un singur candidat la 138 de doritori

 Astăzi încep examenele de „Capacitate”, susţinute de absolvenţii clasei a VIII-a, din diverse promoţii, cea din acest an fiind preponderentă. Sunt 4.575 de candidaţi, care vor fi examinaţi în 153 de centre, două nemaifăcând parte din lista iniţială (Penitenciarul pentru Minori şi Tineri Craiova şi Şcoala Specială „Sf. Mina”), din cauza lipsei de cereri. Sunt cazuri în care, pentru un candidat sau cel mult cinci, s-a constituit comisie, fiind pus pe locul principal interesul elevului, în aşa fel încât să nu fie afectat emoţional.

Astfel, la Şcoala Gimnazială din Gogoşu este un singur elev, la Şcoala Gimnazială „Anton Pann” din Craiova sunt doi candidaţi, la Liceul Tehnologic „Dimitrie Filişanu” din Filiaşi sunt trei copii, iar câte patru adolescenţi vor merge la Şcolile Gimnaziale din Coţofenii din Faţă şi Mischii. Cu cinci înscrişi sunt unităţile şcolare din comunele Seaca de Pădure, Măceşu de Sus, Gherceşti, Negoi, Radovan şi Teasc. Cei mai mulţi tineri (138) provin de la Şcoala Gimnazială din Filiaşi, Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti” (131), Colegiul Naţional „Carol I” (121), Şcolile Gimnaziale „Sf. Gheorghe” şi „Mircea Eliade”, ambele din Craiova, cu 114, respectiv 113. Din promoţiile anterioare sunt 14 candidaţi, câte doi de la Moţăţei, Bechet, Siliştea Crucii şi Bucovăţ, restul venind de la Liceul Teoretic „Tudor Arghezi”, Şcoala Gimnazială „George Bibescu” (amândouă din Craiova) şi din Şcolile Gimnaziale din Coşoveni, Bratovoeşti, Drăgoteşti, Apele Vii.isj

Un elev a oficiat tragerea la sorţi

Ieri, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a avut loc tragerea la sorţi a comisiilor care ţin de buna desfăşurare a examenului. Au fost ceva probleme de ordin tehnic, obiective, şi absenţe înregistrate din partea celor care îşi depuseseră candidaturile, dar, într-un final, s-a ajuns la capăt. „Cred că nu sunt probleme şi examenul se poate desfăşura în linişte”, a precizat prof.  Ştefan Vasile, preşedintele Comisiei Judeţene de Evaluare Naţională.

Din partea Ministerului Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice a participat, fiind prezent şi în continuare, prof. Cristinel Popa, care a precizat: „Nu sunt foarte mari probleme în Dolj, iar faţă de alte locuri din ţară sunteţi foarte pregătiţi şi sper să nu intervină probleme”. Tragerea la sorţi a fost efectuată de Andrei Dogaru, absolvent al clasei a X-a a Liceului cu Program Sportiv „Petrache Trişcu” şi prim vicepreşedinte al Consiliului Judeţean al Elevilor: „Am avut câteva emoţii, dar am trecut peste ele. Colegii mei mai mici trebuie să îşi dovedească cunoştinţele şi sunt convins că vor avea succes”, a spus adolescentul.isj (2)

Altfel, proba începe astăzi, de la ora 9.00, iar candidaţii trebuie să fie în sală cel mai târziu la 8.30, cu actele de identitate asupra lor. Au trei ore pentru rezolvarea subiectelor şi nu au voie cu materiale ajutătoare asupra lor, telefoane mobile aflate în stare de funcţionare, tot examenul fiind monitorizat audio-video. Lucrările din Dolj vor fi strânse la Colegiul Tehnic de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi” din Craiova, după care vor pleca într-un centru de evaluare, din alt judeţ, care va fi stabilit ulterior.