Un bărbat băut, care conducea un motoscuter neînmatriculat, fără a avea permis corespunzător, a fost rănit ușor după ce o femeie, pasageră într-o mașină ce staționa, a deschis portiera fără să se uite, doborându-l pe bărbat. Ambii s-au ales cu dosare penale.
Conform reprezentanților IPJ Dolj, miercuri după-amiază, în jurul orei 15.00, Maria Popescu, de 65 de ani, din comuna doljeană Bulzeşti, pasageră într-un autoturism Dacia Logan, staţionat în localitatea Bulzeşti, nu s-a asigurat şi a deschis portiera dreapta spate lovind un motoscuter Piaggio, neînmatriculat condus de Constantin Calotă, de 48 de ani, din Timişoara. În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală uşoară a lui Constantin Calotă. „Procedând la testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului, polițiștii au costatat că avea o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital în vederea recoltării probelor biologice. De asemenea, din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că acesta nu posedă permis de conducere. Poliţiştii au întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă pe numele femeii, iar timișoreanului i s-a întocmit dosar penal pentru conducere fără permis, conducerea unui vehicul neînmatriculat şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice”, ne-a declarat agent principal Amelia Căprărin, din cadrul Biroului de presă al IPJ Dolj.