De anul acesta, facultate de Drept la Academia de Studii Economice

0
634
Academia de Studii Economice din București a anunțat oficial că își face propria facultate de Drept. Anunțul e făcut în cadrul unui comunicat în care instituția precizează că admiterea la toate programele sale de studii universitare de licență, masterat și doctorat se va desfășura anul acesta exclusiv online, pe platforma admitere.ase.ro. Academia scoate la concurs peste 7300 de locuri, la cele 35 de programe universitare de licenţă în limbile Română, Engleză, Franceză, Germană.

Potrivit comunicatului, ASE își diversifică oferta cu o facultate de Drept, care scoate la concurs 150 de locuri, buget și taxă, cu durata cursurilor de 4 ani.

ASE precizează că oferă peste 3400 de burse de performanță, de studii şi sociale, peste 550 de burse Erasmus, peste 5000 de locuri în căminele proprii, parteneriate pentru stagii și practică, 400000 de volume în bibliotecă.