Rar o asemenea partidă, de o asemenea tensiune, precum cea dintre Arsenal Londra și Atletico Madrid, disputată pe ”Emirates Stadium”, în prima manșă a semifinalei din Liga Europa. A fost, de fapt,o „afacere franceză”, ținând seama de faptul că, în ambele echipe se aflau internaționali francezi, chiar în concurență pentru titularizarea la CM 2018. Lorent Koscielny, Alexandre Lacazette, la Arsenal, și Antoine Griezman, Kevin Gameiro și Lucas Hernandes, la Atletico Madrid. Până și arbitrul partidei, Clement Turpin, a fost un francez. 80 de minute, Arsenal a jucat în superioritate numerică, prin eliminarea lui Sime Vrsajlko (min. 10), după două cartonașe galbene, primite într-un interval de opt minute. Presiunea gazdelor a fost teribilă: 27 de șuturi la poarta bravului Jan Oblak și 76% posesie. Dar Atletico s-a apărat organizat, concentrat, cu rigoare, și Diego Simeone, trimis în tribune, spunea despre jucătorii săi că „au fost niște eroi care rămân în istoria clubului”. Lacazette (min. 61) a deschis scorul, valorificând centrarea lui Wilshere, de pe flancul stâng. Și se părea că era doar începutul. Dar pe fondul unei dominări totale, Antoine Griezman, lansat în adâncime, a profitat de ratarea intervenției lui Koscielny și a adus egalarea (1-1), împotriva cursului jocului. După un debut de coșmar, Atletico a remizat nesperat, fiind deja cu un picior în finala competiției. Cadoul pentru Arsene Wenger, la ultimul rendez-vous european pe Emirate Stadium, a fost amar.