Un proiect pentru finanţarea on-line a activităţilor politice

0
286

Partidul Naţional Liberal a lansat proiectul ”PNL pentru viitor” pentru finanţarea on-line a activităţilor politice şi de campanie electorală, prin intermediul unui portal. 

pnl „Iniţiativa răspunde rigorilor de transparenţă şi operabilitate folosite în statele occidentale, oferind posibilitatea celor care doresc să sprijine, prin donaţii, activitatea politică să contribuie printr-un mecanism simplu, rapid, parcurgând câţiva paşi”, se precizează într-un comunicat de ăresă al PNL.  Suma minimă care poate fi donată este de 10 lei, iar efectuarea donaţiei este similară tipurilor de plată electronică practicate în acest moment de platformele specializate, fiind necesare datele de identitate ale donatorului.

Este important ca la efectuarea donaţiei să fie încărcată fotografia cărţii de identitate (format JPG), astfel încât donaţia să poată fi acceptată şi să respecte rigorile legii privind finanţarea partidelor şi campaniilor electorale.

Tot în comunicatul respectiv se precizează că platforma oferă posibilitatea donatorului de a-şi face public numele şi suma donată pe site-ul menţionat, ori de a opta pentru a rămâne anonim vizitatorilor platformei. Demersul PNL se bazează pe angajamentul pentru o campanie curată, transparentă, care nu se abate de la standardele de integritate asumate de candidaţii noştri.