Dolj: Încerca să vândă un pistol într-un … magazin

0
418
poliPotrivit IPJ Dolj, aseară, în jurul orei 18.00, poliţiştii am fost sesizaţi cu privire la faptul că, în incinta unui magazin din comuna Leu, Dolj un tânăr oferea spre vânzare un pistol. Poliţiştii ajunşi la locaţia indicată l-au identificat pe tânăr, într-un alt magazin, în persoana lui V.LIVIU, 28 de ani, din Caracal, judeţul Olt. Astfel, cu ocazia controlului corporal asupra celui în cauză a fost găsit un pistol de culoare neagră, fără inscripţie şi fără serie, cu încărcătorul aferent în care se găseau un număr de 4 proiectile metalice. Tânărul a fost condus la sediul Postului de Poliţie Leu şi audiat cu privire la pistolul în cauză, prilej cu care a afirmat faptul că, în data de 24.04.2016, în timp ce se deplasa cu trenul din direcţia Filiaşi – Craiova, un tânăr necunoscut i-a oferit cadou pistolul în cauză. Pistolul şi cele 4 proiectile metalice au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor. Poliţiştii au întocmit în cauză dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.