PE aprobă acordarea unei asistențe de 150 milioane EUR pentru Republica Moldova

0
476
Parlamentul a fost de acord să furnizeze Republicii Moldova 150 de milioane EUR sub formă de ajutor macrofinanciar pentru a acoperi o parte din nevoile sale de finanțare externă.

Eurodeputații au aprobat propunerea Comisiei de a acorda asistență guvernului pentru stabilizarea situației economice a țării cu 558 de voturi pentru, 20 împotrivă și 10 abțineri. Cele 120 de milioane EUR sub formă de împrumuturi și 30 de milioane EUR sub formă de granturi vor fi plătite în trei tranșe până în 2024 (prima tranșă fiind programată pentru această vară).

Pentru ca banii să fie plătiți, Republica Moldova trebuie să demonstreze progrese semnificative în punerea în aplicare a unui program macroeconomic instituit de Fondul Monetar Internațional (FMI). De asemenea, trebuie să pună în aplicare măsuri de politică suplimentare care să fie semnate împreună cu UE pentru a recupera, printre altele, activele pierdute în urma fraudei bancare din 2014, pentru a reforma gestionarea finanțelor publice, sectorul justiției, achizițiile publice și pentru a îmbunătăți drepturile lucrătorilor.

Guvernul Republicii Moldova orientat spre reformă, instituit de aproape un an, a început să lucreze la buna guvernanță și la justiție și a intensificat lupta împotriva corupției, constată eurodeputații. Cu toate acestea, economia Moldovei a fost afectată de pandemia de COVID-19 și de seceta din vară care au dus la contractarea economiei țării cu 7%, situație care a fost exacerbată de un litigiu privind gazele naturale cu Gazprom din Rusia în 2021.

Parlamentul a adoptat, de asemenea, în această sesiune plenară Acordul dintre UE și Republica Moldova privind activitățile operative desfășurate de Agenția Europeană pentru Poliția de Frontieră și Garda de Coastă (Frontex) în Republica Moldova.

„Deși Republica Moldova a luat deja unele măsuri de combatere a corupției, a criminalității organizate și a fluxurilor financiare ilicite, există încă posibilități de reforme suplimentare, în special în ceea ce privește instituțiile democratice, descentralizarea, consolidarea administrației publice și depolitizarea instituțiilor publice anticorupție. În prezent, Moldova simte impactul războiului la granițele sale, ceea ce a dus la creșterea prețurilor la energie și la costuri suplimentare. Prin urmare, asistența macrofinanciară actuală nu mai este suficientă pentru a acoperi deficitul de finanțare. Prin urmare, salut eforturile Comisiei de a găsi alte modalități de sprijinire a Moldovei în stabilizarea economiei sale”, a declarat raportoarea Markéta Gregorová (Verzi/ALE, Cehia).