Când UE se va trezi!

0
101

La Paris, la Palatul Elysee, la 26 martie a.c., în a doua zi a vizitei sale de stat în Franţa, preşedintele chinez Xi Jinping nu l-a reîntâlnit doar pe omologul său, Emmanuel Macron, de care fusese primit în ziua precedentă la Nisa, ci şi pe Angela Merkel, cancelarul german, şi Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, trei reprezentanţi de seamă ai UE. Contextul este următorul, dacă mai trebuie reamintit: preşedintele american Donald Trump, spera în urmă cu doi ani să convingă UE în a face un front comun contra Beijingului. La rândul său, Beijingul dădea semnale că doreşte să degaje influenţa occidentală din economia sa, accelerând modernizarea şi identificarea de noi debuşee prin „noul drum al mătăsii”. De la escaladarea verbală sino-americană s-a trecut la instituirea sancţiunilor vamale, Washingtonul augmentând tarifele, la o serie de importuri, de la 10 la 25%. Beijingul a ripostat. Războiul comercial are momente de acalmie, dar şi de recrudescenţă. Pentru Beijing, exporturile au reprezentat, de mai mulţi ani, motorul creşterii economice, în 2016 PIB-ul atingând 11.200 miliarde dolari, faţă de 18.568 miliarde dolari, cel american. Îngrijorarea faţă de ofensiva economiei chineze, pe multiple pieţe, a devenit de luat în seamă. Încât Emmanuel Macron, la ultimul summit european chiar s-a exprimat că „timpul naivităţii este revolut”, China fiind considerată de către Jean Claude Juncker „un concurent, un partener, un rival”, cu care relaţiile UE sunt asimetrice. Uniunea Europeană nu a fost gândită ca o piaţă deschisă, dar cu toate acestea, graţie liberului schimb şi creării în 1993 a Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) a pus un minim de ordine în mondializarea născută. A fost întărită legislaţia anti-duping şi anti-subvenţie, adoptându-se reglementări în privinţa investiţiilor străine. Emmanuel Macron a şi reamintit că portul Pireu, dar şi sistemul de distribuţie al energiei electrice din Portugalia, au trecut sub control chinez. Profitând de interesele divergente ale ţărilor din UE, China a înţeles naivitatea europeană şi după 2012 a organizat un summit anual cu 16 ţări ale Europei centrale şi orientale (11 aparţinând UE). O poziţie comună pe toate subiectele aflate în discuţia de la Elysee, unde s-a căutat redefinirea raporturilor cu marea putere emergentă a secolului XXI, nu a fost identificată. Fiindcă sunt multe chestiuni de subtilitate, care trebuie să facă unanimitate. Cauţionează sau nu UE „noul drum al mătăsii” şi proiectele grandioase de infrastructură şi investiţii finanţate de China? Urmează sau nu Statele Unite care au interzis extinderea grupului chinez de telecomunicaţii Huawei? La Roma, înaintea sosirii în Franţa, preşedintele chinez Xi Jinping semnase deja un protocol de acord pe noul drum al mătăsii, oficialii celei de a treia economii din UE, consideraţi populişti eurosceptici, având o altă abordare. Ca şi Japonia, cu mulţi ani în urmă, China mizează preponderent pe exporturi. Piaţa americană a aspirat, până recent, cam 20% din volumul acestora. Dar China este pregătită pentru relansarea Parteneriatului Economic Regional Integral (RCEP), un acord de liber schimb menit a contra Parteneriatul Trans-Pacific (TPP). În pofida multor nepotriviri, în dialogul angajat, vizita de stat a preşedintelui chinez, Xi Jinping, în Franţa a prilejuit vânzarea a 290 de Airbus-uri A320 şi 10 aparate Airbus A350, societăţii de stat chineze Aviation Supplies Holding Company, pentru o sumă estimată la 30 miliarde euro. Acest succes în faţa concernului Boeing intervine după vânzarea în ianuarie anul trecut a 184 aparate A320. Alte contracte: EDF va dezvolta eoliene pentru un miliard euro; Schneider Electric va moderniza uzinele Power Construction Corporation (până la 6 miliarde euro). Şi au mai fost şi alte contracte consistente. Chiar dacă modelul economic chinez nu este împărtăşit de europeni, China este un actor major în lumea de astăzi. Şi gândeşte… în viitor. Uniunea Europeană, în schimb, are prin birocraţia instalată la Bruxelles, propria frână în dezvoltare.