„Zilele Ortodoxiei”, la Craiova

0
1099

Asociaţia Studenţilor Creştin Ortodocşi Români (ASCOR), filiala Craiova, organizează în perioada 26 – 29 martie, sub genericul „Zilele Ortodoxiei”, o serie de conferinţe duhovniceşti, susţinute de personalităţi ale vieţii teologice din Cetatea Băniei. Prima întâlnire a avut loc ieri, invitat fiind pr. lector univ. dr. Adrian Ivan, care s-a referit la „Bucurii şi întristări în viaţa tinerilor”.

Astăzi, arhid. conf. univ. dr.  Ionel Ungureanu le va vorbi tinerilor craioveni despre „Încercarea în familia tradiţională între poticneli interioare şi provocări contextuale”, iar mâine, 28 martie, pr. conf. univ. dr. Picu Ocoleanu va conferenţia pe tema „Tânărul În căutarea iubirii: între dragoste şi posesivitate”. Joi, 29 martie, invitat special va fi ÎPS Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei, care va susţine conferinţa cu tema „Semnificaţiile Învierii pentru lumea contemporană”. Prezentarea temelor va fi urmată de răspunsuri la întrebările venite din sală pe marginea subiectelor abordate, dar şi pe alte subiecte de interes general.

Toate conferinţele vor fi găzduite în sala de festivităţi a Centrului social „Renaşterea” din Craiova (vizavi de Catedrala Mitropolitană „Sfântul Dumitru”), cu începere de la ora 18.30, intrarea fiind liberă.