Ponta: Mișu Negrițoiu are pregătirea profesională pentru a duce la bun sfârșit proiectul ASF

2
442
Mișu Negrițoiu

Premierul Victor Ponta a declarat, ieri, că Mișu Negrițoiu are pregătirea necesară pentru a duce la „bun sfârșit” proiectul prin care Autoritatea pentru Supraveghere Financiară (ASF) să atingă standarde europene. „Pentru conducerea instituției, împreună considerăm că domnul Negrițoiu are pregătirea profesională și profilul necesar pentru a duce la bun sfârșit un asemenea proiect. Domnia sa vine din zona privată, are o experiență extrem de mare în acest domeniu și dacă vine, vine tocmai pentru a îndeplini un proiect de importanță națională și pentru a conecta ASF la ceea ce înseamnă standarde și proceduri europene”, a afirmat Ponta, după o întâlnire cu guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, la care a participat şi Negriţoiu. El a precizat că a discutat și cu grupurile parlamentare care susțin Guvernul propunerea ca Mișu Negrițoiu să fie la conducerea ASF, arătând că probabil acesta va fi luni audiat în Parlament, la comisia de resort, iar marți va urma votul în plenul Camerelor reunite. Premierul a mai spus că dorește o Autoritate pentru Supraveghere Financiară la standarde europene, depolitizată, cu eficiența și credibilitatea BNR, susținând că acest proiect va fi realizat printr-un efort comun al Parlamentului, Guvernului și al Băncii Naționale. Întrebat dacă a discutat cu Negrițoiu și despre salariul pe care acesta îl va avea la ASF, Victor Ponta a răspuns că nu.

2 COMENTARII

  1. va spun ca nu are pregatirea economica pentru ASF A terminat FAC, DE COMERT EXTERIOR NU DE FINANTE DAR la noi merge si asa

Comments are closed.