Rovana Plumb, vicepreşedintă Grupului Socialist din Parlamentul European, a solicitat că reducerea şomajului în rândul tinerilor să devină o prioritate centrală a Uniunii Europene, prin impunerea sa ca ţintă clară în strategia Europa 2020. Eurodeputata a susţinut această măsura în cadrul Comitetului Executiv al Organizaţiei de Femei a Partidului Socialiştilor Europeni (PES), reuniune care a avut loc vineri şi sâmbăta, la Copenhaga. Solicitarea eurodeputatei PSD Rovana Plumb a fost inclusă în declaraţia adoptată la finalul reuniunii, care sintetizează o serie de cerinţe adresate de Organizaţia de Femei a socialiştilor europeni către autorităţile europene. Printre celelalte priorităţi urgente subliniate de femeile social-democrate se numără şi crearea de locuri de muncă bine plătite, în special locuri de muncă în sectoarele economiei „verzi”, deblocarea directivei concediului de maternitate la nivelul instituţiilor europene, crearea de servicii accesibile de îngrijire a copiilor, dar şi combaterea stereotipurilor de gen în programele şcolare şi a orientării profesionale determinate de gen. Aceste solicitări sunt sprijinite şi de social-democraţii danezi, aflaţi la guvernare. Danemarca asigura în acest moment preşedinţia în exerciţiu a Uniunii Europene. Liderii PES au lansat recent o campanie care susţine nevoia de a se crea, la nivelul Uniunii Europene, o „garanţie pentru tineri”, prin aplicarea unor măsuri care să asigure fiecărui tânăr o slujbă, continuarea educaţiei sau practică profesională, la cel târziu patru luni după terminarea studiilor sau pierderea locului de muncă.