Afacerile din energie sunt cele mai prospere, dar din păcate, nu pentru populaţie, ci pentru anumite grupuri de interese, cele mai multe dintre ele având în spate nume grele din politica românească, care de altfel au şi împiedicat de-a lungul timpului anchetele procurorilor. Dar totul are un final. Şi acesta pare a fi unul foarte aproape. Ce se ascunde de fapt între coperţile dosarelor aflate pe mesele procurorilor ?! Afacerea „Porţile de Fier I”, urmată de afacerea „Porţile de Fier II” sunt doar două licitaţii cu cântec, care au antrenat laolaltă oameni de afaceri, directori, miniştrii, etc. Dar cum a început totul….În urmă cu nişte ani, că afacerile din enegie s-au parafat de mult, acum doar se reînnoiesc contractele, RENEL a început licitaţiile pentru reabilitarea şi modernizarea grupurilor energetice de la Porţile de Fier I. Dar ca să aibă succes, înainte s-au marcat două „victorii”. Prima a constat în înfiinţarea companiei de consultanţă “B & C Consulting” (3 iunie 1997) şi numirea ca ambasador al României în Elveţia a liberalului Radu Boroianu (9 iunie 1997) iar la vreo două luni mai târziu, prin august, are loc licitaţia.
Finul Zugravu cu naşul Tăriceanu au introdus firma Sulzer pe circuit
Dar să ne reamintim şi cine sunt protagoniştii. Păi fondatorii firmei “B& C Consulting” au fost Bogdan Buzăianu, consultant al companiei elveţiene Sulzer, şi liberalul Corneliu Zugravu (ulterior Vişoianu), finul fostului premier Călin Popescu Tăriceanu. La scurt timp după ce ajunge ambasador în Elveţia, liberalul Radu Boroianu recomandă Guvernului României compania Sulzer pentru contractul cu Porţile de Fier. Puţin au contat caietele de sarcini întocmite de specialiştii RENEL sau că şi alte companii importante din SUA, LMZ Electrosila (Rusia), Fuji CO – ELEN (Japonia), Germani, Elveţia şi chiar UCM Reşiţa şi-au manifestat interesul pentru afacere. Cheia acestei licitaţii este HG nr. 474/1997, prin care repararea Porţilor de Fier a fost promovată ca fiind de extremă urgenţă şi în baza căreia miniştrii Tăriceanu şi Ciumara au motivat că iminenţa unor defecţiuni la hidrocentrală nu le-a mai oferit răgazul necesar organizării unei licitaţii pentru desemnarea câştigătorilor contractului. Cu toate acestea, lucrările de modernizare încep abia în iulie 1999, la grupul 6 al hidrocentralei. Adică după doi ani de la semnarea contractului. La 15 ani de la promovarea actului normativ, încă nu este clar cine anume a iniţiat hotărârea şi cum a ajuns ea pe traseul guvernamental.
ABB se retrage definitiv
Contractul cu Sulzer Hydro a fost încheiat în octombrie 1997 pentru preţul de 202 milioane franci elveţieni. În octombrie 1999, Sulzer Hydro este preluată de grupul austriac VA TECH (divizie a grupului asutriac Voest Alpine, care a încercat cumpărarea combinatului Siderca Călăraşi, în 1997). În martie 1999, compania ABB anunţase deja că şi-a unit forţele pe zona de energie cu grupul Alstom, înfiinţând ABB Alstom Power. Dar ABB se retrage definitiv şi din această companie în martie 2000. Deci, din anul 2000, guvernul român avea, în fapt, alţi parteneri în contractul cu Porţile de Fier – VA TECH şi Alstom. Nu trebuie omis faptul că imediat după ce mandatul de ambasador în Elveţia al lui Radu Boroianu a luat sfârşit, acesta s-a întors ca director al firmei elveţiene Buzmann – una dintre firmele care au profitat de energia ieftină de la Hidroelectrica.
S-a predat ştafeta de la un ministru la altul
Afacerile lui Bogdan Buzăianu cu Hidrocentrala Porţile de Fier I au prosperat şi după plecarea lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea Ministerului Industriei şi Comerţului, când omul de afaceri şi-a găsit doi prieteni în noul ministru Radu Berceanu şi secretarul de stat Nicolae Stăiculescu. Nici cu Finanţele nu stătea rău Buzăianu, care relaţiona şi cu ministrul Decebal Traian Remeş. Întârzierile în executarea contractului ar fi trebui să ridice semne de întrebare pentru autorităţile române, iar succesorii lui Călin Popescu Tăriceanu puteau să ceară rezilierea contractului cu V.A. TECH ESCHER WYSS, prin invocarea unei clauze care permitea acest lucru, dacă primul grup reabilitat nu atinge performanţele statuate în proiect. Numai că graţie directorului Hidroelectrica, Eugen Pena, firma a fost exonerată şi de plata penalităţilor prevăzute în contract pentru întârzierea termenului de finalizare a primului grup energetic.
Banii au fost depuşi în conturi din Elveţia
Potrivit prevederilor contractuale, lucrările la cele 6 grupuri energetice trebuiau achitate din exportul energiei electrice, realizat de firma E.G.L. din Elveţia. Banii astfel obţinuţi au fost depuşi într-o bancă elveţiană, la dispoziţia executanţilor lucrărilor. Problemele au apărut în 1999, când partea elveţiană nu a mai reuşit să-şi valorifice cotele de electricitate la export. Dată fiind situaţia, Guvernul României a emis Hotărârea nr. 652/1999 (completare a art.2 din HG nr. 474/1997) potrivit căreia Ministerul Finanţelor urma să emită o garanţie de stat pentru un credit extern în valoare de 152,7 milioane franci elveţieni, care trebuia contractat de Compania Naţională de Electricitate SA pentru finanţarea în continuare a lucrărilor. Pe fondul problemelor companiilor elveţiene din 1999, guvenul român are o altă iniţiativă bizară – se oferă să suporte financiar costurile contractului în locul elveţienilor. Premier era Radu Vasile, dar nu el semnează hotărârea schimbării finanţatorilor, ci, în locul său, semnează Victor Babiuc, ministru de stat şi ministrul apărării. Pe 12 august 1999 este aprobată, astfel, o hotărâre de guvern pentru modificarea contractului, semnatari fiind Victor Babiuc (în locul premierului Vasile), Traian Remeş (ca ministru al finanţelor) şi Nicolae Stăiculescu (secretar de stat la ministerul industriilor). Hotărârea mandatează CONEL (fosta RENEL) să contracteze un credit de 152,7 milioane de franci elveţieni pentru finanţarea reparaţiilor de la Porţile de Fier l. Guvernul mai mandatează Ministerul Finanţelor să emită garanţii de stat în favoarea CONEL, să se împrumute mai uşor.
Finul Buzăianu şi naşul Popescu au aranjat o altă licitaţie suspectă
Pentru că afacerea cu Porţile de Fier I a funcţionat, omul de afaceri Bogdan Buzăianu a pus ochii şi pe Porţile de Fier II (10 grupuri energetice cu o putere de totală de 250 MW, puse în funcţiune între anii 1986 şi 1994). Altă licitaţie, alt naş de cununie, aceeaşi metodă de eludare a legii. Cu alte cuvinte, naşul lui Bogdan Buzăianu, fostul ministru al industriilor, Dan Ioan Popescu, a promovat HG nr. 647/2001, unde a inserat drept prioritare pentru domeniul energetic lucrările de reabilitare a Porţilor de Fier II, a grupurilor reversibile de pe sectorul Slatina-Dunăre şi a celor de la centrala Dimitrie Leonida din judeţul Neamţ. La scurt timp, acelaşi Dan Ioan Popescu a venit şi cu HG nr. 848/2001 privind unele măsuri de creştere a gradului de siguranţă în funcţionare şi a puterii instalate la Hidrocentrala Porţile de Fier II. Contractul cu V.A. Tech Escher Wyss a fost negociat de Traian Oprea (director general adjunct al Hidroelectrica), pentru 122 milioane euro. Grija pe care Oprea a demonstrat-o în 2003 în timpul negocierilor a fost recompensată de Buzăianu, care l-a susţinut mai târziu să ajungă director plin la Hidroelectrica. Naţional. Bine racordat la afacerile cu energia statului şi la cei care luau deciziile, Bogdan Buzăianu nu a avut emoţii când V.A. Tech Escher Wyss ar fi trebuit să suporte reparaţiile şi contravaloarea energiei neproduse în perioada în care grupurile nu au funcţionat. Când hidroagregatul 8 de la Porţile de Fier II a fost pus în funcţiune cu 4 luni întârziere, firma V.A. Tech Escher Wyss (devenită Andritz Hydro în 2009, cu sediul în Germania) a fost penalizată cu 1,4 milioane euro pentru neîncadrarea în graficul de lucrări stabilit prin contract, dar în acelaşi timp Hidroelectrica a fost generoasă şi i-a oferit 2,4 milioane euro pentru procurarea unor echipamente neincluse în devizul iniţial.
Iar pentru cei care au muncit la Electroputere Craiova, perla economiei româneşti furnizăm o informaţie, fabrica nu a mai fost rentabilă şi ulterior a fost dată pe degeaba la arabi, pentru că mai de multişor, directorii de toate culorile politice eliminau societatea cu bună ştiinţă, de la diverse licitaţii sau contracte care ar fi făcut din Electroputere cea mai rentabilă fabrică posibilă. UCM Reşiţa, Energomontaj Bucureşti şi Electroputere Craiova au fost eliminate atunci când Andritz Hydro au cooptat subcontractorii, chiar dacă s-au încălcat prevederile HG nr. 848/2001.
