Cursul de Tehnică şi Artă Fotografică, la a 40-a promoţie

0
425

foto 1La Galeriile de Artă ale Cercului Militar Craiova se deschide astăzi, ora 19.00, expoziţia celei de a 40-a promoţii de absolvenţi ai Cursului de Tehnică şi Artă Fotografică, iniţiat încă din 1999 de Fotoclubul „Mihai Dan-Călinescu”. Actuala serie, cea de a 40-a, are 21 de absolvenţi, care prezintă aproape 300 de lucrări alb-negru şi color din mai toate genurile artei. Potrivit col. (r.) Mircea Anghel, coordonatorul cursului, din seriile anterioare, care au numărat aproape 800 de absolvenţi şi care au expus până în prezent, pe aceleaşi simeze, aproape 10.000 de imagini, s-au remarcat numeroşi tineri. 24 dintre ei au absolvit institute de învăţământ superior cu profil foto în ţară şi străinătate. Foarte mulţi au devenit membri activi ai fotoclubului şi au câştigat numeroase premii şi acceptări în saloanele naţionale, dar mai ales cele internaţionale de fotografie. Iar patru dintre ei au obţinut de curând primele distincţii A.FIAP – Artist al Federaţiei Internaţionale de Artă Fotografică. „Școala de fotografie craioveană organizată de fotoclubul nostru este acum foarte bine cunoscută în ţară, iar ecourile se fac auzite şi peste hotare, fotoclubul având numeroşi membri în juriul saloanelor (inter)naţionale de fotografie”, a adăugat Mircea Anghel.

foto 2