Un bucureştean de 27 de ani, prins la furat în Craiova, la Auchan, a ajuns în arestul IPJ Dolj, după ce s-a constatat că faţă de el fusese dispusă măsura controlului judiciar, între obligaţiile care i-au fost impuse fiind şi aceea de a nu intra în magazine care comercializează produse electronice.
Poliţişti din cadrul Secţiei 3 Poliţie Craiova au fost sesizaţi, vineri după-amiază, de agenţi de pază ai centrului comercial Auchan cu privire la faptul că a fost depistat un tânăr care a sustras mai multe bunuri din magazin. Poliţiştii craioveni ajunşi la faţa locului, l-au identificat pe Robert Ştefan, de 27 de ani, din Bucureşti care a sustras produse de peste 1.000 lei. Pe numele bucureşteanului a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt, prejudiciul fiind recuperat în totalitate şi restituit reprezentanţilor societăţii comerciale. În urma extinderii cercetărilor, poliţiştii craioveni au reţinut în sarcina bărbatului o altă infracţiune de furt din acelasi centru comercial, faptă comisă în data de 20 februarie a.c.. De asemenea, din cercetări a rezultat faptul că, faţă de persoana în cauză Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 Bucureşti dispusese măsura controlului judiciar, între obligaţiile pe care trebuia să le respecte fiind şi aceea de a nu se deplasa în incinta magazinelor care comercializează aparatură electronică. Pentru încălcarea obligaţiilor impuse prin măsura controlului judiciar, s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a bucureşteanului. Acesta a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul I.P.J. Dolj, iar în cursul zilei de sâmbătă a fost prezentat Judecătoriei Craiova, care a respins propunerea de arestare preventivă, însă procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Craiova au formulat contestaţie, care urmează să se judece săptămâna aceasta la Tribunalul Dolj.