Vladimir Putin, preşedintele Rusiei, a ordonat ieri, 26 februarie, forţelor armate, un exerciţiu de urgenţă în vestul ţării, pentru verificarea capacităţii de luptă. „Respectând un decret prezidenţial al Federaţiei Ruse, forţele districtului militar din vestul ţării au fost plasate în stare de alertă astăzi (n.r. – ieri), la ora 14”, a spus Serghei Şoigu, ministrul Apărării, fără a menţiona situaţia din Ucraina, pentru agenţia Interfax. Potrivit ministrului, este vorba de „verificarea capacităţii trupelor în situaţia de criză ce ameninţă securitatea militară a ţării”. În Ucraina, preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov, a vorbit, marţi, agenţilor de menţinere a ordinii, despre „semnalele periculoase de separatism” venite din Crimeea, în timp ce Moscova şi Occidentul au pus în gardă asupra riscurilor de împărţire a ţării între estul rusofon şi vestul naţionalist şi proeuropean. Partizanii şi adversarii noilor autorităţi ucrainene au manifestat ieri în faţa parlamentului regional din Crimeea, la Simferopol, o regiune precumpănitor rusofonă, în timp ce avea loc o dezbatere asupra destituirii preşedintelui Viktor Ianukovici. Circa 2.000 de persoane, majoritatea de etnie tătară, s-au adunat pentru a exprima susţinerea la manifestaţiile anti-Ianukovici, în faţa câtorva manifestanţi favorabili unei reapropieri de Rusia. Cele două tabere au fost separate de un cordon de poliţie, în timp ce în Parlament avea loc o sesiune de urgenţă, la solicitarea aleşilor proruşi. Uniunea Europeană a invitat Rusia să lase Kievul „în voia sa” după evenimentele din week-end, în timp ce Moscova a evocat dezvoltarea unei tendinţe neofasciste în vestul naţionalist şi proeuropean al Ucrainei. În privinţa Ucrainei, se afirmă că, momentan, Berlinul dialoghează precumpănitor cu Moscova. Certitudinea este următoarea: cancelarul este singurul european care se face ascultat de Putin. În seara zilei de 23 februarie, la câteva ore după căderea lui Ianukovici, preşedintele rus Vladimir Putin şi cancelarul german Angela Merkel, într-o discuţie telefonică, au subliniat importanţa prezervării integrătiţii teritoriale a Ucrainei. Germania este partenerul economic nr.1 al Rusiei, iar Putin o respectă pe Merkel mai mult decât oricare alt şef de guvern, a spus Arnaud Danjean, preşedintele subcomisiei de Securitate şi Apărare din Parlamentul European. O dovadă concludentă: eliberarea oligarhului Mikhail Hodorkovski, la 20 decembrie 2013, facilitată de medierea lui Hans Dietrich Genscher, fost ministru german al Afacerilor Externe în timpul căderii Zidului Berlinului, şi Alexander Rahr, director al Forumului germano-rus. În 2013, schimburile comerciale între cele două ţări au atins 80 de miliarde euro. Pentru patronii germani, piaţa rusă prezintă o atenţie particulară. Şi chiar dacă imaginea Rusiei continuă să se deterioreze, pentru Germania ea rămâne un partener demn de încredere.