Ucraina, în aşteptarea unui guvern de tranziţie

0
33

Consultările politice au continuat şi ieri în Ucraina, pentru formarea unui guvern de tranziţie care ar urma să fie aprobat de către Rada Supremă (parlamentul unicameral), după destituirea, la sfârşitul săptămânii trecute, a preşedintelui Viktor Ianukovici, afirmă AFP. Ca semn al dificultăţii în găsirea unui compromis, legislativul de la Kiev a amânat pentru astăzi numirea guvernului, prevăzută iniţial pentru marţi. „Trebuie ca decizia să fie luată joi. Nu se poate aştepta mai mult timp”, a spus în Parlament preşedintele interimar, Oleksandr Turcinov. Deputatul Valeri Paţkan, de la partidul Udar (Lovitură), al fostului campion mondial la box Vitali Kliciko, a anunţat ieri, pe site-ul formaţiunii, că membrii noului guvern ucrainean de uniune naţională vor fi dezvăluiţi aseară, în Piaţa Independenţei („Maidan”), din centrul Kievului, ocupat de către manifestanţi. Revenind la preşedintele interimar, acesta a preluat, ieri, funcţia de comandant suprem al forţelor armate ucrainene, după cum a relatat agenţia Interfax Ukraine, în pagina electronică. Potrivit agenţiei, un decret în acest sens a fost postat pe site-ul lui Turcinov. „În conformitate cu (…) Constituţia Ucrainei, preiau începând din această zi (26 februarie) funcţia de comandant suprem al forţelor armate ale Ucrainei”, se arată în decret.

Numele cel mai frecvent menţionate pentru postul de premier sunt cele ale bancherului şi conducătorului mişcării contestatare Arseni Iaţeniuk, al oligarhului din opoziţie Petro Poroşenko şi al fostei şefe a guvernului Iulia Timoşenko. Aceasta din urmă a precizat deja că nu este interesată de acest post, ci se pregăteşte să plece în Germania pentru a-şi îngriji sănătatea. Ex-campionul mondial de box la categorie grea Vitali Kliciko, devenit unul dintre conducătorii mişcării contestatare, şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale anticipate din 25 mai. Guvernatorul regiunii Harkov, Mihailo Dobkin (pro-rus), s-a declarat, de asemenea, candidat. Campania electorală a început marţi, iar candidaţii au termen până la 30 martie pentru a se înscrie.

Trupele Berkut au fost dizolvate

Pe de altă parte, ministrul interimar de Interne, Arsen Avakov, a anunţat, ieri, dizolvarea unităţii de operaţiuni speciale Berkut, din cadrul poliţiei ucrainene, deosebit de temute de manifestanţii care au protestat aproape trei luni la Kiev, informează EFE, AFP şi Ria Novosti. Trupele Berkut au fost utilizate de cele mai multe ori la dispersarea acţiunilor de protest, care au condus în cele din urmă la căderea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici. „Berkut nu mai există. Am semnat Decretul cu numărul 144 din 25 februarie 2014 cu privire la lichidarea unităţii speciale de poliţie pentru siguranţa publică Berkut”, a scris Avakov marţi seara, pe contul său de pe Facebook. El a precizat că în cursul zilei de ieri se va prezenta în faţa presei pentru a explica detaliile şi domeniul de aplicabilitate ale acestei decizii. Potrivit AFP, Berkut a fost vârful de lance al represiunii contra opozanţilor în Ucraina şi există înregistrări în care membrii Berkut apar folosind muniţie de război asupra mulţimii. La sfârşitul anului trecut, detaşamentele Berkut, care au o comandă unificată dar sunt subordonate birourilor regionale ale Ministerului de Interne, numărau aproximativ 4.000 de militari.

A început publicarea pe Internet a unor documente ale lui Ianukovici

Un grup de jurnalişti şi voluntari ucraineni a lansat site-ul YanukovychLeaks.org, pe care sunt publicate documente ale fostului preşedinte Viktor Ianukovici, destituit sâmbătă de către Parlament. Potrivit site-ului, aproximativ 200 de dosare cu mii de documente au fost găsite la 22 februarie, în lacul reşedinţei Mejighiria a lui Ianukovici. În opinia jurnaliştilor, aceste documente au fost aruncate de către persoane care au fugit în grabă, încercând să distrugă toate probele împotriva lui Ianukovici. Documentele, conţinând informaţii despre proprietarii reşedinţei, sunt sistematizate şi urmează să fie analizate de către jurnalişti. Majoritatea actelor se referă la preţurile enorme pentru servicii de întreţinere a reşedinţei lui Ianukovici şi la salariile angajaţilor. Până în acest moment, pe acest site au fost publicate 752 de documente. Sâmbătă, mii de ucraineni au profitat de prăbuşirea regimului preşedintelui Viktor Ianukovici pentru a vizita, într-o atmosferă de sărbătoare, această reşedinţă luxoasă de la periferia Kievului.

FMI se oferă iar să ajute Ucraina

Fondul Monetar Internaţional (FMI) va trimite probabil o misiune de experţi în Ucraina, în curând, pentru a discuta un sprijin financiar, în contextul dificultăţilor economice prin care trece ţara, a declarat directorul FMI, Christine Lagarde. „Suntem gata să colaborăm. Vom trimite, probabil în scurt timp, asistenţă tehnică Ucrainei, pentru că asta este datoria noastră către un stat membru al Fondului, dacă acesta cere şi este clar că asta se va întâmpla”, a declarat Lagarde în contextul unei întâlniri cu studenţi ai Universităţii Stanford, din SUA, transmite Bloomberg. Noii lideri ai Ucrainei, instalaţi după înlăturarea preşedintelui Viktor Ianukovici, în urma mai multor săptămâni de proteste de amploare, au nevoie disperată de ajutor financiar pentru stabilizarea economiei.