Părinţii află absenţele şi notele prin sms-uri

0
362

Inspectoratul Şcolar Judeţean Dolj derulează un proiect împreună cu cinci unităţi de învăţământ din municipiul Craiova din judeţ, prin care părinţii primesc automat sms-uri, în situaţia în care copiii lor au note proaste sau depăşesc un anumit număr de absenţe.

Potrivit conducerii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, aplicaţia informatică implementată în câteva unităţi de învăţământ doljene – Colegiul Naţional “Carol I”, Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti”, Şcoala Gimnazială “Gheorghe Ţiţeica”, Şcoala Gimnazială “Nicolae Bălcescu” şi Şcoala Gimnazială “Mircea Eliade” – este menită să crească performanţa şi calitatea în educaţie. “Împreună cu cinci unităţi de învăţământ din municipiul Craiova, am implementat un proiect privind o situaţie centralizată a absenţelor şi a notelor elevilor, care, mai apoi, vor fi transmise părinţilor. Aceasta este o măsură prin care dorim să combatem absenteismul, abandonul şcolar şi să îmbunătăţim calitatea actului educaţional”, a afirmat inspectorul şcolar general adjunct Nicuşor Cotescu.

„Este foarte important ca familia să ştie ce face copilul la şcoală”

De asemenea, părinţii vor avea posibilitatea să vadă notele elevilor sau absenţele acestora, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole aferente. În plus, atunci când elevii primesc note mici sau numărul de absenţe depăşeşte un anumit nivel, sistemul va genera automat un sms şi un mail, care vor fi trimise părinţilor. Simultan, o înştiinţare prin mail va ajunge şi la directori şi diriginţi. “Este foarte important ca familia să ştie ce face copilul la şcoală, chiar dacă nu se prezintă la şedinţe. Este ştiut faptul că un elev poate să facă rost de câte scutiri medicale vrea, cu foarte mare uşurinţă şi în acest fel să-şi motiveze absenţele înainte ca părintele să afle. Sunt şi astfel se situaţii, şi nu puţine. Dar, printr-o situaţie centralizată lunar, părinţii sunt informaţi corect cu privire la problemele pe care copilul le are la şcoală”, a mai precizat Cotescu.

Rata abandonului şcolar la nivelul judeţului Dolj este de 15%

Conducerea Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj a precizat că ar fi de dorit ca şi unităţile de învăţământ care au rezultate mai slabe să implementeze programul de centralizare a notelor şi absenţelor. “Proiectul prin care părinţii vor fi informaţi lunar, fie prin intermediul mail-ului, fie prin intermediul sms-ului, cu privire la situaţia şcolară a copilului, este binevenit. Până în acest moment am avut un răspuns pozitiv doar din partea unităţilor de învăţământ de prestigiu, care nu se confruntă cu probleme atât de mari, dar aici pretenţiile părinţilor cresc. În cadrul şedinţei cu directorii, le-am comunicat acestora că aşteptăm să se înscrie în program şi unităţile de învăţământ mai slabe, care se confruntă cu probleme precum absenteismul şi notele slabe. Desigur, pot exista şi cazuri în care părintele să nu fie foarte interesat de situaţia şcolară a copilului, dar trebuie să fie un început şi noi ne facem datoria în acest sens. Rata abandonului şcolar la nivelul judeţului Dolj este de 15%. A devenit deja un fenomen şi trebuie combătut”, a mai spus inspectorul şcolar general adjunct Nicuşor Cotescu.


Cei 2.469.126 de elevi din învăţământul preuniversitar din unităţile de învăţământ din ţară au înregistrat în anul şcolar 2011-2012 peste 47 de milioane de absenţe. În luna martie 2012, elevii claselor I – a XII-a au acumulat în cataloage 6.920.653 de absenţe. Cele mai puţine chiuluri, conform aceleiaşi statistici, au fost înregistrate în luna septembrie. Potrivit reprezentanţilor Ministerului Educaţiei, mai mult de 80% din absenţele acumulate de elevi în anul şcolar anterior au fost motivate.