Arest menţinut pentru fostul grefier al Curţii de Apel Craiova judecat pentru trafic de influenţă

1
429

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au menţinut, luni, arestarea preventivă a fostului lor coleg, grefierul Ion Victor Toader, trimis în judecată la sfârşitul anului trecut pentru trafic de influenţă. Bărbatul este după gratii de pe 10 noiembrie 2012, iar următorul termen de judecată, pe fond, a fost stabilit pe 29 martie a.c.

La termenul de luni, 25 februarie a.c., al procesului în care fostul grefier al Curţii de Apel Craiova, Ion Victor Toader, este judecat pentru trafic de influenţă, magistraţii i-au menţinut bărbatului arestarea preventivă. Fostul grefier a fost arestat preventiv pe 10 noiembrie 2012 şi a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova pentru trafic de influenţă în formă continuată, patru infracţiuni de fals material în înscrisuri oficiale şi sustragere şi distrugere de înscrisuri. În acelaşi dosar, Anca Constanţa Buluz, persoană fără calitate oficială, este acuzată de infracţiunea de cumpărare de influenţă, iar cea de-a treia inculpată din dosar, Domnica Daniela Creţu, avocat în cadrul Baroului Gorj, este judecată pentru complicitate la infracţiunea de cumpărare de influenţă.

Procurorii au reţinut în rechizitoriu faptul că în perioada 2011-2012, Toader a cerut 40.500 de euro, din care a primit efectiv 29.500 de euro de la 13 persoane, majoritatea de etnie romă, susţinând că banii îi va da judecătorilor care vor adopta soluţii favorabile. În plus bărbatul îi promisese unuia dintre „clienţi” că-i va obţine certificat medico-legal din care să rezulte lipsa discernământului pentru a nu răspunde penal, în timp ce pentru altul se angajase să obţină permis de conducere. „În acest scop, Toader Ion-Victor a emis în fals 3 certificate de grefă din care rezulta că una dintre persoanele de la care a primit banii a formulat contestaţie în anulare împotriva unei hotărâri de condamnare cu închisoare, pentru ca respectiva persoană să nu execute pedeapsa. De asemenea, inculpatul a mai sustras dintr-un dosar penal aflat pe rolul Curţii de Apel Craiova un raport de expertiză psihiatrică pe care l-a falsificat menţionând în fals că persoana respectivă nu are discernământ”, au comunicat procurorii DNA Craiova.

Anca Constanţa Buluz i-a dat lui Toader 5.000 de euro ca să intervină pe lângă magistraţii Curţii de Apel şi să-i obţină achitarea, întrucât fusese condamnată de judecătorii Tribunalului Gorj la 3 ani de închisoare cu suspendare pentru înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave. Avocata Domnica Daniela Creţu este acuzată că s-a ocupat de intermedierea relaţiilor dintre Buluz şi Toader.

1 COMENTARIU

Comments are closed.