Seceta prelungită, din a doua parte a verii, a creat condiţii improprii pentru pregătirea prealabilă a terenului şi începerea, la timp, a înfiinţării culturilor agricole de toamnă, din rândul cărora se detaşează, ca fiind cea mai importantă, însămânţarea grâului şi orzului. Conform programului stabilit pentru judeţul Dolj urmează să fie însămânţate 168 de mii de hectare cu grâu şi circa 42 de mii de hectare cu orz. Se acţionează deja susţinut, în multe locuri, şi faptul că se anunţă precipitaţii în debutul săptămânii este îmbucurător.
















