Argumentele consilierului Marian Irinei au îngheţat şi anul acesta preţul mediu la grâu

0
1408

Prima şedinţă din anul acesta a Consiliului Judeţean Dolj a avut  pe ordinea zi 32 de proiecte şi nu a fost una chiar foarte relaxantă. Preşedintele administraţiei judeţene, Ion Prioteasa, prin experienţa domniei sale, dar şi prin diplomaţia de care dă dovadă,  a condus discuţiile, pe unele chiar arbitrându-le cu mult tact şi diplomaţie. S-a discutat despre investiţii, despre fonduri europene, dar şi despre agricultură şi preţurile medii ale produselor agricole, subiect care a încins şi anul acesta discuţiile. De data aceasta având loc un adevărat meci între consilierul judeţean Marian Irinei şi reprezentantul Direcţiei Agricole, ing. Liliana Săvulea, director executiv

irineiConsilierii judeţeni s-au aplecat şi de data aceasta cu seriozitate asupra proiectului de hotărâre ce viza stabilirea preţurilor medii ale produselor agricole în vederea determinării veniturilor obţinute din arendare şi preţul mediu/tonă masă verde.  În fiecare an, acest proiect devine un punct sensibil, mai ales că la mijloc sunt agricultorii doljeni, revoltaţi când li se face cunoscut modul în care Direcţia pentru Agricultură Dolj stabileşte preţul la cereale.  Despre modul de calcul al acestor produse a vorbit ieri, în cadrul şedinţe de CJ, directorul executiv al Direcţiei pentru Agricultură Dolj, Liliana Săvulea. Se pare că nu a convins…

Nicio descreştere…

Din analiza preţurilor medii la produsele agricole propuse a se aproba pentru anul 2017 s-a constatat o creştere la unele produse – grâu, orz, porumb boabe, floarea soarelui, varză, morcov şi struguri de vin. Anul acesta nu se vorbeşte de nicio descreştere. La câteva produse menţinându-se preţul din 2016 : tomate, ardei, castraveţi, struguri de masă şi iarbă.  Consilierul judeţean Marian Irinei a propus ca preţul mediu  grâu să rămână la fel ca anul trecut, adică, 0,55 lei/kg, propunerea Direcţiei pentru anul 2017 fiind de  0,60 lei/kg.

„Trebuie să ne gândim bine ceea ce votăm”

savuleaConsilierul judeţean Marian Irinei nu s-a lăsat intimidat de reprezentantul Direcţiei Agricole şi a prezentat argumentele. O intervenţie foarte bună şi la obiect.  Argumentele solide au fost prezentate  explicit de către consilierul judeţean  şi în faţa comisie de specialitate. Ulterior, colegilor li s-a spus şi  de ce se va solicita la şedinţă ca  acest proiect să nu fie votat. Irinei a prezentat  şi evoluţia preţurilor la cereale pe bursele internaţionale. „Nu se poate să avem un preţ mai mare la grâu. Este un dezastru pentru agricultorii doljeni. Trebuie să ne gândim bine ceea ce votăm. Este fluctuaţie şi pe bursele internaţionale. Propun să rămână şi anul acesta acelaşi preţ ca anul trecut, de 0,55 lei/kg. Facem un bine judeţului şi oamenilor care trăiesc din agricultură”, a  subliniat consilierul judeţean Marian Irinei. Consilierii judeţeni au fost de acord cu colegul lor, proiectul fiind votat în forma susţinută de consilierul liberal, cu unanimitate de voturi.