Până la urmă, anunţata victorie a Syriza, unii îl numesc partid al stângii radicale, alţii de extremă-stângă, deşi lângă ei sunt comuniştii greci, care au tradiţie, la alegerile legislative anticipate de duminică s-a produs, fără a fi una categorică, cum s-a clamat iniţial, ci mai de grabă una … incompletă. Că ea marchează o respingere clară a politicilor europene, ce au tutelat Atena în ultimii cinci ani, sub egida UE şi FMI, este o realitate parţială, mai ales că deschide o nouă etapă în relaţiile Greciei cu Bruxellesul, nu o ruptură. Alegerile de duminică au avut de fapt simbolistica unui referendum pe tema austerităţii: „Da” sau „Nu”. Deşi Alexis Tsipras, carismaticul lider al partidului de stânga, a cerut grecilor o deplină investiţie de încredere, aptă să-i confere „o majoritate absolută” în Parlament, pentru „a avea mâinile libere în negocierile cu creditorii ţării”, a obţinut o victorie la limită (36%), adică 149 de deputaţi din cei 300. Syriza este un partid eurosceptic, dar nu şi eurofob, care nu vrea să părăsească zona euro şi nici s-o rupă cu spaţiul Schengen. Că oferă Europei un mesaj răscolitor, prin faptul că reverberează, este o realitate. Un mesaj pe care premierul Victor Ponta lasă impresia că l-a înţeles înaintea altora, prin postarea pe Facebook: „Lecţie pentru noi: contează economia, joburile, mediul social, siguranţa pentru viaţa de zi cu zi”. Corectă decriptare. De altfel, multe partide social-democrate de pe continent, şi le menţionăm pe cele din Franţa şi Italia, au salutat victoria Syriza. Partid eurosceptic, Syriza a criticat maniera în care ţara a fost condusă în ultimii 40 de ani de către partidele tradiţionale (PASOK şi Noua Democraţie), ajungându-se la solicitarea ajutorului din partea FMI şi UE, din cauza asfixierii financiare. Când dureroasa reţetă FMI (ajustări bugetare, economice şi sociale), concretizată în reducerea salariului minim cu 22%, diminuarea pensiilor cu 30%, disponibilizarea a sute de mii de funcţionari, ajungându-se până la privarea de acces la curentul electric, n-a mai putut fi suportată, s-a întâmplat ceea ce acum ştim la alegerile de duminică: dărâmarea zidurilor austerităţii, a unor inflexibile politici neoliberale ale FMI. Cu întreaga lor gamă de politici structurale. Sunt ani buni de când Joseph Stiglitz, fost economist şef la Banca Mondială, una din vocile care contraziceau noua ortodoxie, afirma: „Keynes s-ar întoarce în mormânt dacă ar vedea ce se întâmplă” („Doctrina şocului” – Naomi Klein). 36% din grecii care au votat pentru Syriza cred în reîntoarcerea creşterii economice şi o lejeră reducere a şomajului, aproape de 25%. Deşi lucrurile par realmente încurcate, Alexis Tsipras nu disperă şi spune că el nu e Midas să transforme plumbul în aur, când datoria enormă a ţării sale reprezintă 175% din PIB. Grecia a primit un ajutor din partea Troicii (UE-FMI-BCE), de 240 miliarde euro, sumă ce trebuie rambursată. O rată imediată este ameninţătoare. Într-un asemenea context, prima grijă pentru UE este angajarea unui dialog constructiv cu noile autorităţi de la Atena, mai ales că acestea au în atenţie lupta contra fraudei şi evaziunii fiscale, a clientelismului şi corupţiei, creşterea salariului minim şi reîncadrarea miilor de funcţionari disponibilizaţi. Din punct de vedere tehnic, Alexis Tsipras speră în flexibilizarea creditorilor, plecând de la caracterul nesustenabil al datoriei greceşti. Din punct de vedere politic, o asemenea posibilitate depinde de reacţia autorităţilor naţionale devenite creditori. Austeritatea drastică practicată în Grecia n-are echivalent nici în Islanda, Portugalia sau Spania, dar victoria Syriza este un semnal. Alexis Tsipras, – desemnat ieri după-amiază prim-ministru, în prezenţa şefului statului, Karolos Papoulias – şi-a recalibrat mult discursul, n-a spus în campania electorală că doreşte ca ţara sa să iasă din zona euro sau din UE. A dat altceva de înţeles: stânga europeană – de tip nou – nu mai este de decor. Ţinte esenţiale, uitate de alte partide social-democrate, proclamate de stânga, au fost resuscitate, încât, parafrazând o afirmaţie a lui Mihail Gorbaciov, aidoma alpiniştilor atunci când urcă în coardă, ţările UE fie pot accede împreună spre vârf, fie să cadă împreună în abis. Complexitatea victoriei celor de la Syriza, fiindcă până la urmă se poate vorbi de aşa ceva, inserează şi o îngrijorare vizând contagiunea, fiindcă deja Podemos, în Spania, susţine că urmează. În luna noiembrie.
