Pensionarii vor, din nou, gratuități pe RAT Craiova

1
350

Bilete cu reducere și autobuze noi din partea RAT Craiova, locuri de parcare și apă de la Izvarna – acestea au fost principalele lucruri pe care craiovenii le-au cerut de la autoritățile locale la dezbaterea publică organizată pe marginea bugetului locale. Primarul Lia Olguța Vasilescu a promis că trei dintre cele mai arzătoare dorințe ale pensionarilor vor fi îndeplinite în acest an.

Autoritățile locale au organizat, în după-amiaza de vineri, o dezbatere publică pe marginea bugetului pe anul 2014. În Sala Mare a Primăriei Craiova nu au ajuns, din păcate, prea mulți craioveni, întrebările și propunerile referitoare la cheltuirea banilor publici fiind puse de același grup de pensionari care participă la fiecare ședință a Consiliului Local Municipal Craiova. După prezentarea structurii bugetare, care a fost făcută de directorul economic, Nicolae Pascu și explicațiile pe lista de investiții, oferite de primarul Lia Olguța Vasilescu, participanții la dezbatere i-au cerut primarului câteva lucruri.

Bilete cu reducere pe autobuze și tramvaie

Craioveanul Theodor Roșu a cerut autorităților locale ca și pensionarii cu vârste de peste 70 de ani să aibă parte de reduceri la transportul public, propunând să se tipărească bilete cu 50% mai ieftine pentru această categorie de cetățeni. „S-a greșit încă din mandatul trecut, din aprilie 2012 când s-a acordat gratuitate 50% pentru pensionarii cu venituri peste 10 milioane lei. Eu am cerut atunci să se tipărească niște bilete și să scriem în diagonală că sunt pentru pensionari, cu 50% subvenția acordată. Cum îl cumpărăm, îl și folosim”, a cerut Roșu, care le-a adresat autorităților și o epigramă în caz că nu vor agrea propunerea sa.

Gratuitate totală pentru călătorii de peste 70 de ani

Un alt participant la dezbatere a mers până acolo încât i-a cerut primarului Lia Olguța Vasilescu să acorde gratuitate totală celor cu vârsta de peste 70 de ani.

„Ca să faceți un bine celor care vârsta peste 70 de ani, și care sunt în număr de 5.000, vă propun ca și aceștia să beneficieze de reducere totală”, a propus, la rândul lui, și Marian Trifan, președintele Asociației Pensionarilor Civile „Mihai Viteazul” din Craiova. Un alt craiovean, Liviu Marinescu, a spus că, în majoritatea cazurilor, media veniturilor pe o familie de pensionari este mult sub media a 1.000 de lei, motiv pentru care se impune transportul gratuit în autobuze.

Olguța Vasilescu: „Luăm în calcul acum, și acordarea de bilete gratuite”

Edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu, le-a promis pensionarilor că va pune în discuție acordarea mai multor tipuri de gratuități pe traseele RAT Craiova. „E o propunere pe care au făcut-o mai mulți în sală, o să discut cu domnul director Radu Preda să vedem dacă putem să asigurăm bilete gratuite pentru pensionarii cu vârsta de peste 70 de ani. În principiu, eu sunt foarte de acord cu acest lucru, mai ales că sunt foarte multe proiecte sociale pe care noi le facem din acest an. Sigur că luăm în calcul acum, după aceste sugestii, și acordarea de bilete gratuite la RAT și pentru cei de peste 70 de ani”, a menționarul primarul.

Izvarna 2, pe fonduri europene

Pe lângă gratuitățile RAT Craiova, pensionarii au mai cerut autobuze noi și stații pentru călători, doleanțe pe care edilul le-a garantat în acest an. Pe lista craiovenilor s-a regăsit și construirea firului 2 Izvarna, edilul menționând că investiția se va face cu fonduri europene. Singura dorință pe care autoritatea nu a agreat-o a fost cea a reintroducerii parcărilor cu plată. Primarul Lia Olguța Vasilescu a explicat că autoritatea și-a făcut calcule în acest sens, dar a rezultat costurile mai mari pentru șoferi, motiv pentru care municipalitatea a decis să se meargă pe același sistem cu plata taxei de 40 de lei.

1 COMENTARIU

  1. Am inteles ca plata parcarii este obligatorie, dar eu platesc si nu am unde parca! Mai mult, acum cu ocazia zapezii, daca eu platesc, cine trebuie sa curete parcarea?

Comments are closed.