Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj: „Le facem munca mai uşoară celor care lucrează în administraţia locală”

0
360

Consiliul Judeţean Dolj a obţinut o nouă finanţare din fonduri europene, pentru trei proiecte cu o valoare cumulată de peste 4 milioane de euro, care vizează creşterea eficienţei în activitatea primăriilor, în special a gestionării registrelor agricole, prin informatizare. Potrivit preşedintelui CJ Dolj, Ion Prioteasa, lista beneficiarilor cuprinde 45 de localităţi din judeţ, ale căror administraţii locale vor fi incluse într-un sistem integrat, urmând să fie dotate cu aparatura şi programele informatice necesare. 

Ion Prioteasa

Patru milioane de euro a obţinut administraţia judeţeană de la Uniunea Europeană, bani cu care se vor dota 45 de primării cu aparatură şi programe informatice. Ion Prioteasa, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj a precizat că  administraţia şi-a propus să abordeze toate programele prin care poate fi atrasă finanțare europeană pentru realizarea unor proiecte.  „În plus, principiul după care ne-am ghidat, de-a lungul timpului, a fost acela că eficientă nu poate fi decât o administraţie care îmbrăţişează noul şi ştie să se folosească de instrumentele tot mai performante pe care le oferă această industrie a tehnologiei informaţiei”, a subliniat Ion Prioteasa.

Un mare pas înainte

Consiliul Judeean Dolj s-a numărat printre primele care s-au orientat către implementarea sistemului GIS pentru urbanism şi amenajarea teritoriului. Şeful administraţiei doljene a subliniat faptul că prin intermediul acestui sistem, s-a reuşit realizarea, inventarierea şi cartarea în format electronic pentru toate cele 104 comune din judeţ, cu tot ceea ce presupun ele: terenuri, construcţii, drumuri, reţele de utilităţi. „A fost un mare pas înainte, prin care am simplificat cu mult activitatea în acest domeniu, inclusiv procedura de eliberare a certificatelor de urbanism şi a autorizaţiilor de construire.  Ne bucură, aşadar, faptul că vor primi finanțare europeană trei proiecte ale noastre, care înseamnă, în total, peste 4 milioane de euro şi prin care continuăm modernizarea în administraţie, a mai spus şeful administraţiei doljene.

„De câştigat vor avea doljenii”

Odată puse în funcţiune, aceste sisteme informatice vor îmbunătăţi, în primul rând, modul în care îşi desfăşoară activitatea personalul din primăriile partenere. Preşedintele CJ Dolj a mai spus că sfera beneficiarilor este, însă, cu mult mai largă, pentru că de câştigat vor avea, de fapt, doljenii din cele 45 de localităţi vizate, care numără aproape 170.000 de suflete, aceasta fără a mai lua în calcul și mediul de afaceri, firmele care intră în contact cu primăriile pentru a depune sau obţine diferite înscrisuri. „În mod direct, le facem munca mai uşoară celor care lucrează în administraţia locală, pentru că vor fi mai simplu de înregistrat şi de prelucrat datele din registrele agricole şi nu numai, dacă ne gândim că, prin cele trei proiecte, vor fi cumpărate ori, după caz, actualizate și programe pentru alte activităţi, fie ele bugetare, de contabilitate, fie legate de taxele şi impozitele locale”, a completat Ion Prioteasa .

Vom avea un sistem deschis

Şeful administraţiei doljene susţine că va exista o bază centrală conţinând toate aceste date, cu servere gestionate de consiliul judeţean, la care primăriile partenere vor fi în permanenţă conectate, prin internet, cu ajutorul programelor speciale. Se creează astfel şi premisele pentru un viitor sistem de videoconferinţe, care să asigure o cale de comunicare mai rapidă. „Mai mult, revenind la GIS, trebuie spus că va fi realizată o corelare între acesta şi noul sistem. Astfel, la informaţiile pe care le avem acum despre poziţionarea unei proprietăţi, despre destinația terenului, din punct de vedere urbanistic, despre distanţa faţă de reţelele de utilităţi, se adaugă cele din registrele agricole, cu numărul membrilor gospodăriei, cu suprafeţe de teren şi categorii de folosinţă, cu tipuri de culturi, efective de animale, dar şi cele privind taxele şi impozitele locale aferente, totul într-un tablou complet. Trebuie subliniat faptul că vom avea un sistem deschis, care va fi extins ulterior, prin includerea de noi localităţi”, a mai spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Vor fi procesate mai repede cererile şi declaraţiile

Doljul se numărăr printre județele cu cea mai mare finanţare obţinută şi mai sunt depuse şi alte proiecte similare. Ion Prioteasa spune că în mod cert vor apărea, cel mai probabil, şi unele aspecte de noutate pentru angajaţii primăriilor, însă tocmai în acest sens s-a prevăzut în proiecte – pe lângă achiziționarea de echipamente, pe lângă dotarea cu programe informatice şi asigurarea serviciilor de internet – şi instruirea personalului în vederea folosirii lor. „De partea cealaltă, a cetăţeanului, acestea se vor traduce, mai întâi de toate, într-o economie de timp, pentru că vor putea fi procesate mai repede cererile şi declaraţiile, va fi mai facil accesul la diverse formulare, la instrucțiunile de completare a lor, la listele cu acte necesare, se va crea inclusiv posibilitatea de a plăti taxele şi impozitele prin internet. În definitiv, acesta este și scopul principal al proiectelor noastre: să asigurăm condițiile pentru o administraţie ţi mai deschisă, mai accesibilă doljenilor și, bineînțeles, mai eficientă“, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Valoarea totală se ridică la 20,2 milioane de lei

Cele trei proiecte, având CJ Dolj în calitate de lider, în parteneriat cu un număr total de 45 de unităţi administrativ-teritoriale din judeţ, vor beneficia de finanţare în cadrul Programului Operaţional Sectorial Creşterea Competitivităţii Economice şi au prevăzută o durată de implementare de 18 luni. Cumulat, valoarea totală se ridică la 20,2 milioane de lei, inclusiv TVA, sumă din care 19,7 milioane de lei reprezintă asistenţa financiară nerambursabilă.