Real a ratat calificarea, dar şi-a recăpătat demnitatea

0
349

FC Barcelona s-a calificat în semifinalele Cupei Regelui după un alt „Clasic” memorabil

Supusă oprobiului public din cauza lipsei de combativitate în „Il Clasico”, Real Madrid şi-a recăpătat respectul fanilor, cât statutul de echipă „galactică” prin modul cum a abordat returul cu Barcelona de pe „Nou Camp”, chiar dacă a ratat calificarea în semifinalele Cupei Regelui.  Maniera de joc le-a dat astfel dreptate jucătorilor madrileni, care i-au reproşat lui Mourinho tactica defensivă aplicată în precedentele „clasice”, pierdute în primul rând la capitolul estetic şi în cele din urmă şi pe tabela de marcaj. Cu Ozil şi Kaka lângă Ronaldo a fost altfel decât cu trei închizători preocupaţi să distrugă tiki-taka, iar presingul Realului a început încă din careul advers. Mourinho a nimerit în sfârşit şi fundaşul dreapta, Arbeloa confirmând de această dată, spre deosebire de improvizaţiile anterioare, Fabio Coentrao sau Altintop. Mesut Ozil a impresionat, iar Realul şi-a asumat rolul de echipă care nu mai are nimic de pierdut, turcul limpezind jocul ofensiv şi uluindu-l pe Pinto cu un şut în transversală de la 30 de metri. Cinci ocazii clare, prima în chiar în primele secunde de joc, irosită de Higuain, au consfiinţit superioritatea Realului, dar norocul a fost de partea gazdelor. Timp de 40 de minute Barca nu s-a apropiat de poarta lui Casillas, însă avea să intre la vestiare cu avantaj de două goluri. Sclipirea lui Messi la reuşita lui Pedro şi exteriorul magnific al lui Dani Alves au dus la un 4-1 la general care părea imposibil de remontat. După pauză, Mourinho şi-a reparat şi ultima eroare în echipă, Benzema făcând rocada cu Higuain. Puyol a fost depăşit de viteza lui Ronaldo şi de execuţia tehnică a lui Benzema, iar finalul a adus dramatismul la care sperau sutele de milioane de telespectatori care au înfulecat „El Clasico” şi de această dată. Deşi a pierdut, Realul a redevenit demnă după jocul de miercuri seara, competiţia în sine contând mult mai puţin decât modul cum te prezinţi la ora adevărului, în meciurile cu cea mai bună echipă din lume. Mourinho va mai avea cel puţin o şansă să confirme faptul că a găsit răspuns la tiki-taka, la returul din Primera. Deocamdată nu a izbutit să şi câştige vreun meci în 90 de minute.

Mourinho: „Nou Camp este misiune imposibilă”

Jose Mourinho crede că doar printr-o minune Real ar fi putut învinge pe ”Camp Nou”.  ”Jucătorii mei au spus la vestiare că e imposibil să câştigi la Barcelona”, a zis antrenorul portughez. El a sugerat că arbitrii au fost contra echipei sale în condiţiile în care ”am venit pe Camp Nou cu speranţă şi cu dorinţa de a câştiga, deşi ştiam clar că avem dezavantajul meciului tur”. Tehnicianul ”blanco” a rămas cu satisfacţia reacţiei formaţiei sale, care a remontat la reluare de la 0-2: ”Între reprize a fost o pauză uşoară, cu puţin de schimbat. Cînd echipa ta nu joacă bine, pauza se face scurt, acum am decis totul într-un minut. În prima parte am ratat 4-5 mari ocazii. În a doua am realizat mai multe insistând pe ofensivă cu Callejon, care a dat profunzime pe banda stîngă, Cristiano Ronaldo şi Benzema”.

Guardiola: „Am fost mai buni după 180 de minute”

Pep Guardiola a concluzionat după dubla cu Real Madrid că formaţia sa a obţinut o calificare meritată în semifinale, fiind echipa mai bună dupa cele 180 de minute disputate. „Real Madrid şi-a jucat şansa şi a facut ceea ce şi noi am fi făcut în situaţia lor. Jucătorii noştri însă au arătat că sunt puternici şi nu pot decât să-i felicit. Real a jucat un fotbal bun, însa noi am fost victorioşi la capătul celor 180 de minute”, a spus Guardiola. Tehnicianul catalan a mai declarat că nu acesta a fost meciul la care a suferit cel mai mult şi a amintit de o întâlnire cu Sevilla din 2010. „Am suferit mai mult cu Sevilla. Condusesem cu 3-0, dar ei au revenit la 3-2. Am fi pierdut campionatul dacă mai primeam un gol”, şi-a amintit Guardiola. Barcelona va întâlni câştigătoarea dintre Valencia si Levante (4-1 în tur pentru lilieci). În cealaltă semifinală se vor întâlni revelaţia Mirandes şi Athletic Bilbao.