Biblioteca „Aman” organizează o campanie de strângere de jucării

0
479

Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman” anunță că a demarat cea de-a IX-a ediție a campaniei de strângere de jucării sub genericul „Să fim mai bun de sărbători”. Aceasta se desfășoară în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și este destinată copiilor proveniți din medii defavorizate.

Jucăriile pot fi donate de profesorii și copiii proveniți de la liceele, școlile și grădinițele înscrise în cadrul proiectului „Cărticica pentru prichindei și copii mai măricei” și vor fi colectate la Biblioteca Județeană „Alexandru și Aristia Aman”, la compartimentul Împrumut Carte Copii și Tineret – Ludotecă, în intervalul 26 noiembrie – 14 decembrie 2018.

Potrivit reprezentanților instituției, campania are un dublu rol. Pe de o parte, copiii înscriși în proiect, sub îndrumarea cadrelor didactice, au posibilitatea de a dărui și de a aduce zâmbetul pe fața micuților care vor primi jucăriile, iar pe de altă parte, copiii la care vor ajunge jucăriile se vor bucura și-și vor petrece sărbătorile de iarnă în compania darurilor.

„Să fim mai buni de sărbători este îndemnul pe care îl lansăm în fiecare an, în preajma sărbătorilor de iarnă. Din 2010 și până în prezent, în mod neîntrerupt, desfășurăm această campanie al cărei rol constă în colectarea de jucării pentru copiii cu situație materială modestă. Ne place să credem că alături de jucăriile care au ajuns la destinație în fiecare an, copiii au primit și speranța și bunătatea pe care bibliotecarii o investesc în acest proiect”, a declarat Lucian Dindirică, managerul Bibliotecii Județene „Alexandru și Aristia Aman”.