Av. Ion Turculeanu a făcut o scurtă radiografie a forumului de la Chişinău: „Reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în perspectiva europeană”

0
371

turculeanuTimp de două zile, 10-11 noiembrie, s-a desfăşurat în Republica Moldova, la sala de conferinţe a Hotelului Codru din Chişinău, prima ediţie a Forumului Republica Moldova – România în domeniul justiţiei, sub titulatura „Reforma Justiţiei şi lupta împotriva corupţiei în perspectiva europeană”. Evenimentul s-a dorit a fi unul de referinţă, reprezentarea instituţiilor fiind la cel mai înalt nivel. În deschiderea lucrărilor au ţinut discursuri Adrian Candu, preşedintele Parlamentului Republicii Moldova; Vladimir Cebotari, ministrul Justiţiei din Republica Moldova; Raluca Prună, ministrul Justiţiei din România; Daniel Ioniţă, ambasadorul României în Republica Moldova. Prezent la acest forum, prof. univ. dr. Ion Turculeanu, în calitatea domniei sale de vicepreşedinte al UNBR, ne-a împărtăşit câteva din concluziile acestui eveniment.

Chişinăul a devenit pentru două zile capitala justiţiei europene. Invitaţi importanţi, teme de dezbatere serioase, concluzii interesante. „A fost o întâlnire la nivel de guverne, prin intermediul ministerelor de Justiţie. Tema centrală a fost cooperarea între cele două state în ceea ce priveşte reforma în justiţie. Iniţiativa acestui demers a aparţinut Ministerului Justiţiei din România, iar participarea a fost la cel mai înalt nivel. Au fost prezenţi cei doi miniştri de Justiţie, doamna Raluca Prună şi domnul Vladimir Cebotari. Delegaţia României a fost formată din 40 de membri. A mai participat domnul Mircea Aron, preşedintele CSM, doamna judecător Iulia Cristina Tarcea, preşedintele ÎCCJ, domnul Augustin Lazăr, procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; domnul Gheorghe Coşneanu, procurorul şef al Secţiei Parchetelor Militare, doamna Laura Codruţa Kovesi, procuror-şef Direcţia Naţională Anticorupţie; domnul Daniel Constantin Horodniceanu, procuror-şef DIICOT. Din partea CCR-ului, domnul judecător Petre Lăzăroiu.  Uniunea Naţională a Barourilor din România a fost reprezentată de preşedintele UNPR, domnul avocat Florea Gheorghe şi subsemnatul. De asemenea, din delegaţia României a făcut parte şi Ion Marin, prim-vicepreşedintele Uniunii Naţionale a Notarilor Publici din România, precum şi preşedintele ANI, Bogdan Stan”, a menţionat prof. univ. dr. Ion Turculeanu.

„A fost o întâlnire serioasă, cu multă presă”

forumReprezentantul UNBR-ului a remarcat prezenţa unui număr foarte mare de jurnalişti din Republica Moldova, extrem de interesaţi de combaterea corupţiei şi reformarea justiţiei în ţara lor. „A fost o întâlnire serioasă, cu multă presă. Cu o presă pregătită şi curajoasă, care a pus foarte multe întrebări. Vreau să vă spun că nu au mare lucru de învăţat de la noi. Mi-au făcut o impresie foarte bună. Se discuta pe rând, un reprezentant al delegaţiei României, era urmat de unul din Republica Moldova. Mi-am făcut chiar şi nişte notiţe. Ministrul Justiţiei, doamna Raluca Prună a avut un discurs foarte bun, un discurs corect, direct şi deschis. Imediat, după doamna ministru a luat cuvântul domnul Victor Micu, preşedintele Consiliului Superior al Magistraturii din Republica Moldova. Un discurs  interesant, foarte frumos, responsabil. După a urmat preşedintele CSM din ţara noastră, în dreptul său am scris „limbaj de lemn”. În acelaşi timp, am descoperit la Chişinău, un preşedinte de Curte Supremă, domnul judecător Mihail Poalelungi, admirabil, care a intrat într-o dispută pe principii cu ai noştri şi a urmat apoi o discuţie informală cu domnia sa, pentru că a venit la noi. A văzut că suntem avocaţi. Domnia sa, deşi este judecător nu susţine ideea cum că judecătorii sunt mai presus de avocaţi. Admirabilă atitudinea domnului Mihail Poalelungi… efectiv”, a mai completat avocatul Turculeanu.

Judecătorii moldoveni au studii făcute în străinătate

Majoritatea celor care au alcătuit delegaţia Republicii Moldova au studii postuniversitare făcute în străinătate, la facultăţi de Drept cu tradiţii în domeniu, ce fac parte din universităţi de renume din Europa şi nu numai. „Actualul lor Cod Civil este făcut după codul civil german, iar legile justiţiei şi legile conexe, cum este legea avocatului sunt făcute prin proiecte în parteneriat cu Ţările Baltice, cu Norvegia sau în parteneriat cu guvernul american”, a subliniat vicepreşedintele UNBR-ului. Profesorul Turculeanu spune că evenimentul de la Chişinău a avut şi câteva sensibilităţi. În opinia domniei sale judecătorii din România prezenţi la forum nu au agreat pe deplin modul direct şi deschis în care au discutat omologii lor din Republica Moldova. „Modul transparent în care s-a desfăşurat forumul nu a fost pe gustul tuturor. Presa a întrebat direct, de ce procesul în care se judecă cazul Vlad Filat nu este public. De ce este lăsată şi presa să participe? De ce este un proces cu uşile închise ? Au primit şi răspunsuri. Dar ce mi s-a părut foarte interesant este că jurnaliştii nu au fost mulţumiţi de răspunsul primit şi au avut un drept la replică. Mi s-a părut aşadar, mai multă transparenţă în Republica Moldova şi mi-a plăcut că erau foarte tineri, inclusiv minstrul Justiţiei din Republica Moldova şi dispuşi să facă ceva pentru ţara lor”, a mai spus vicepreşedintele UNPR-ului.

Teme de dezbatere…de la anticorupţie, la drepturile omului

forum1După discursurile oficialităţilor s-a trecut la activitatea pe secţiuni. Panelul I l-a avut ca moderator pe ministrul Justiţiei din Republica Moldova, iar tema a fost legată chiar de „Reforma judecătorească: îmbunătăţirea accesului la justiţie, optimizarea hărţii instanţelor judecătoreşti, răspunderea disciplinară, perfecţionarea programului de gestionare a dosarelor”. Panelul II – moderator Raluca Prună – ministrul Justiţiei din România, a avut ca temă de dezbatere, „Reforma parchetelor în perspectiva europeană”. Panelul III – moderator Viorel Morari – procuror-şef, Procuratura Anticorupţie. În cadrul acestei panel s-a discutat despre „Prevenirea şi combaterea corupţiei în perspectiva europeană”. Panelul IV – moderator Adrian Baboi Stroe – secretar de stat, Ministerul Justiţiei al României, tema a fost „Integritate şi transparenţă în sectorul justiţiei”. Panelul V – moderator Florin Aurel Moţiu, secretar de stat, Ministerul Justiţiei din România, subiectul dezbaterii „Rolul şi funcţiile Ministerelor Justiţiei în reglementarea/monitorizarea funcţionării profesiilor liberale”. Panelul VI – moderator Anatolie Munteanu, viceministru al Justiţiei din Republica Moldova, tema fiind „Reforma sistemului penitenciar: strategii, standarde de instruire, bune practici în domeniul siguranţiei deţinerii şi reabilitării”. Panelul VII – moderator Mihai Cristian Dima, director general, Direcţia Generală de Probaţiune, dezbaterea s-a făcut în jurul informării „Reforma sistemului de probaţiune: realizări şi provocări. Perspective de cooperare”; Panelul VIII – moderatori Veaceaslav Baban, coordonatorul naţional pentru drepturile omului în cadrul Biroului Înaltului Comisar ONU, tema fiind desigur, „Drepturile modului în contextul reformei justiţiei şi luptei împotriva corupţiei” şi Panelul IX – Vladislav Gribincrea, preşedintele Centrului de Resurse Juridice. În cadrul acestui panel s-a discutat despre „Rolul societăţii civile în sprijinirea şi consolidarea măsurilor de reformă a justiţiei şi luptei împotriva corupţiei”.

Cuvinte de apreciere la adresa şefei DNA

Avocatul Ion Turculeanu nu a remarcat diferenţe foarte mari în ceea ce priveşte avocatura în Republica Moldova. Situaţia este similară cu cea din România, dar şi cu cea din statele foste comuniste. Cuvinte de apreciere faţă de procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi despre care vicepreşedintele UNPR a spus că este o persoană modestă, educată şi foarte respectată.  „Pe partea de avocatură nu sunt foarte departe de noi, dar acelaşi lucru se cam întâmplă prin toate statele foste comuniste. Este foarte greu să treci de la o stare la alta. Va mai dura să ajungem şi noi ca cei din Europa occidentală, unde apărarea este respectată, iar respectul între profesii este real, nu numai de aparenţă. Avem aşadar un judecător în faţa căruia vin părţile şi avem funcţia acuzării, dar, din păcate nu mai avem funcţia apărării. Când s-au adaptat Codurile funcţia acuzării există, dar funcţia apărării nu există. Însă acelaşi fenomen de corupţie e şi la ei. Ei implementează acum acest sistem de luptă anticorupţie. S-a discutat şi despre posibilitatea de a vedea electronic dosarul, ceea ce la noi se întâmplă pe la foarte puţine instanţe. Acest lucru îţi ia din picioare multe drumuri. Ca să vezi dosarul, accesezi de acasă şi nu te mai duci la arhivă. Ceea ce este o treabă foarte civilizaţie. Argumentaţia ministrului Justiţiei din Republica Moldova mi s-a părut foarte convingătoare în vederea implementării acestui sistem de vizualizare a dosarelor, on line”, a conchis prof. univ. dr. Ion Turculeanu.