Şcoala Gimnazială “Traian ” din Craiova, premiată la Concursul Naţional “Nicio baterie la gunoi”

0
255

Şase  școli din şase județe au câștigat premiile celei de-a doua etape a Concursului Național „Nicio baterie la gunoi – ediția 2022” desfășurat de Asociația Volens, cu sprijinul Siscobat, în cadrul programului național de educație climatică Patrula de Reciclare. Din Dolj, Şcoala Gimnazială “Traian” din Craiova a obţinut menţiune.

Echipele de profesori și elevi voluntari de la cele şase unități de învățământ și-au mobilizat comunitățile și au colectat cele mai mari cantități de baterii la nivel național. Premiile au fost acordate în contextul Zilei Internaționale a Reciclării Deșeurilor Electrice (International E-Waste Day – IEWD). Și IEWD s-a concentrat, anul acesta, pe aparatele electrice mici și baterii, care reprezintă 40% din cantitatea globală de deșeuri electrice generate. Ediția din acest an a competiției dedicată bateriilor în Patrula de Reciclare a avut două etape – una dedicată creativității în comunicare, iar cealaltă cantităților colectate. La ambele categorii de premii s-au calificat 38 de echipe din grădinițe, școli și licee din 28 de localități și 21 de județe. Prin eforturile lor comune, aproape 3.000 kg de baterii și acumulatori consumați au ajuns la reciclare.

Peste 80 de şcoli implicate
Proiectul se află la a treia ediție și, deși primele două au avut loc în condițiile pandemiei COVID, a reușit să implice, în total, peste 80 de școli și să trimită la reciclare aprox. 7.000 de kg DBA (deșeuri de baterii și acumulatori).

Premianți
Premiul I Școala Gimnazială nr. 29, Galați – Profesor Coordonator Florin Andronic
Premiul II Școala Gimnazială „Bethlen Gabor”, Odorheiu Secuiesc, jud. Harghita – Profesor Coordonator Hajnalka Kertesz
Premiul III Colegiul „Nicolae Titulescu”, Brașov – Profesor Coordonator George Donici

Mențiuni
Școala Gimnazială „Cezar Bolliac”, Sector 3, București – Profesor Coordonator Neacșa Mihai
Școala Gimnazială „Traian”, Craiova, jud. Dolj – Profesor Coordonator Cristina Nălbitoru (FOTO)
Școala Gimnazială nr. 1 Valea Argovei, jud. Călărași – Profesor Coordonator Ioana Cristina Roșu