Liceul ”Voltaire” și importanța mediului în procesul de învățare

0
1159

Începutul acestei săptămâni a așezat Craiova pe harta teritoriilor care pun în prim-plan procesul de învațare, cu toate componentele sale și, în acest sens, a avut loc întâlnirea transnațională din cadrul proiectului Erasmus+ TERAPI (Territoire apprenant, des protocoles innovants au service des apprentissages), coordonat de Universitatea Grenoble Alpes din Franța.

Prima zi a întâlnirii, luni, 22 octombrie,  a reunit partenerii de proiect, mai precis Rectoratul Academiei din Grenoble, Univestitatea din Milano-Bicocca, Univestitatea din Craiova, Inspectoratul Școlar Județean Dolj, ENAAI, Fédération des Oeuvres Laïques de Savoie, Liceul ”Erasmo de Rotterdam” din Italia și Liceul ”Voltaire” din Craiova. Reprezentanții acestor insituții au participat la ateliere de lucru, la dezbateri și la prelegeri legate de percepția  tuturor factorilor implicați în procesul instructiv-educativ asupra activităților extracurriculare, a  învățământului la distanță, dar și asupra sistemului educativ specific fiecarui teritoriu de analiză, din punct de vedere al dinamicii socio-demografice și economice a mediului de proveniență a elevului. De asemenea, s-a insitat asupra valențelor simbolice ale spațiului, făcându-se astfel conexiuni si cu moștenirea culturală a individului, în scopul realizării unui raport preliminar referitor la particularitățile fiecărui teritoriu vizat de acest proiect: francez, italian și românesc.

Un sistem coerent de condiții care să permită mobilitatea cercetătorilor

Ziua de marți a sintetizat elementele definitorii ale primului an de derulare TERAPI și a proiectat activitățile pentru cel de-al doilea an, punctându-se, totodată, impactul pe care acestea îl vor avea în mod efectiv asupra fiecărui factor implicat în procesul de învățare, fie el cercetător, educabil sau educat. Mai mult, pentru atingerea obiectivelor propuse, s-a stabilit un sistem coerent de condiții care să permită mobilitatea cercetătorilor, a profesorilor, dar și a elevilor în medii diverse, în care să poată lua contact cu diferitele sisteme de implementare a mecanismelor socio-cognitive, cu scopul de a determina particularitățile respectivelor teritorii.

Cea de-a treia zi a reuniunii transnaționale s-a axat pe vizita coordonatorilor de proiect la Liceul ”Voltaire” Craiova, ”territoire apprenant”, spațiu propice învățării. Elementul inedit este dat de faptul că acest liceu a dovedit, în cei trei ani ai săi de existență, că nu este o simplă insituție aflată în rețeaua școlară, ci mult mai mult: o familie cu suflet, cu mentori și cu o extraordinară dorință de afirmare, concretizată în numeroasele premii obținute la olimpiadele și concursurile naționale și internaționale.

Expoziţia de artă vizuală

Oaspeții au putut admira expoziția de artă vizuală de care s-a îngrijit domnul profesor Ostroveanu Cătălin, destinată celor 100 de ani de prietenie franco-română, intitulată ”Memoires de voyages”. În centrul acesteia au fost elevii și profesorii liceului, aflați în preajma unor  monumente importante ale lumii în care trăim, dovadă că orice formă de interacțiune cu alte spații generează o reacție de ordin cultural care lasă semne nu doar în plan cognitiv, ci și afectiv.

În aceeași ordine de idei, spectacolul ”Viens voir les musiciens”  și sceneta ”Tiens ta langue”, oferite de elevii Liceului ”Voltaire”, coordonați de profesorii Simion Ruxandra, Popa Raluca și Petre Ion, au impresionat publicul alcătuit atât din reprezentanții insituțiilor partenere în proiect, cât și din elevii și profesorii unității gazdă. Respectând conceptele de  solidaritate și amiciție între state, momentele artistice au avut în vedere fiecare teritoriu vizat, francez, italian și românesc, ceea ce a permis o apropiere, profund umană, între națiuni. În acest sens, doamna director al Liceului ”Voltaire”, profesor doctor Dorina Loredana Popi a afirmat că ”toți cei prezenți au conștientizat faptul că, în fond, ceea ce ne unește nu este doar componenta lingvistică, dar și afinitatea pentru folclor, pentru cântecul străvechi și, în cele din urmă, pentru glasul ancestral al neamurilor de sorginte latină”.

”Territoire apprenant”!

Cum era de așteptat, după trei zile pline de activități în cadrul cărora au fost împărtășite experiențe ori în care s-au exprimat impresii, momentele de final ale întâlnirii nu aveau cum să nu fie încărcate de emoție, pentru că un lucru este cert: dincolo de rațiunile științifice și teoretico-practice pentru care astfel de proiecte își găsesc aplicabilitatea, oamenii se apropie, răspund la aceiași stimuli, de ordin emoțional, de data aceasta; iar lucrurile sunt cu atât mai surprinzătoare cu cât constați că astfel de manifestări nu fac altceva decât să permită schimbul de experiențe și de bune practici transferate din mediul universitar în cel preuniversitar, dar și invers, fiindcă, în cele din urmă, toți cei implicați au câte ceva de învățat. În consecință, în urma acestor reuniuni transnaționale oricine are de câștigat, indiferent de instituția pe care o reprezintă, semn că educația poate găsi forme de exprimare în orice mediu care devine, astfel, teritoriu propice asimilării cunoștințelor, cu alte cuvinte, ”territoire apprenant”!