Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” Craiova este parteneră în cadrul proiectului cu titlul „ARTISTIC APPROACH TO BUSINESS EDUCATION, ENTREPRENEURSHIP AND CULTURE-A BEE C” cu nr. ref. 2017-1-BG01-KA219-036227_4, în cadrul Programului Erasmus+, Acţiunea Cheie 2 – Parteneriate strategice între scoli, cu sprijinul financiar al Comisiei Europene, în sumă de 17.300 euro. Proiectul se va derula pe o perioada de 24 de luni, în intervalul 1.09.2017-31.08.2019, fiind implicate scoli din Ruse-Bulgaria (ţară coordonatoare), Prelog-Croaţia, Checiny-Polonia, Silves-Portugalia şi Craiova- România.
Ideea proiectului A BEE C este aceea de abordare artistică a educaţiei pentru afaceri, antreprenoriat şi cultură şi de a dezvolta elevilor abilitatea de a fi antreprenori şi de a avea conştiinţă ECO prin artă. Mascota proiectului Albina (The Bee) este un exemplu pentru un mediu înconjurător curat.
Proiectul va introduce tot procesul de creaţie: realizarea unor obiecte de artă, punerea în scenă a unei piese de teatru, realizarea de benzi desenate şi adaptarea electronică a unei poveşti prin joc. Toate acestea vor fi însoţite de diverse activităţi de comercializare a articolelor create.
La finalul proiectului se va realiza un manual metodic, ca exemplu de bună practică, disponibil pentru toţi elevii şi profesorii şcolilor partenere, şi va fi prezentat în diverse activităţi de diseminare, inclusiv seminarii şi ateliere de lucru pentru bibliotecari şi librari.
Vor avea loc reuniuni transnaţionale de proiect, în Croaţia, România şi Bulgaria, la care va participa echipa de proiect, şi două activităţi de învăţare-predare-formare la care vor participa 4 cadre didactice şi 8 elevi, în Croaţia şi Portugalia.
Prima întâlnire transnaţională a echipei de proiect, cât şi prima activitate de învăţare-predare-formare a elevilor şi a profesorilor însoţitori va avea loc în perioada 1-7 noiembrie, la Prelog, Croaţia.
Director, prof. Silvia Cârţu