Poveşti din Craiova de altădată, cu profesoara şi scriitoarea Gela Enea

0
606

povesteLa Casa de Cultură „Traian Demetrescu” va avea loc mâine, 27 octombrie, de la ora 18.00, o nouă întâlnire din cadrul proiectului „Poveştile noastre, povestea Craiovei”. Invitată în Salonul Medieval al instituţiei este profesoara şi scriitoarea Gela Enea, care va depăna poveşti despre Craiova de altădată, aşa cum a cunoscut-o, despre anii de şcoală, de adolescenţă şi de maturitate, despre felul în care a evoluat oraşul în diferite perioade de timp. La finalul întâlnirii, invitata va dialoga cu cei interesaţi. Moderator: Cornel Mihai Ungureanu.

Gela Enea este profesoară de Limba şi literatura română la Liceul de Arte „Marin Sorescu” din Craiova. A absolvit Liceul Pedagogic din Craiova (1979) şi Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii Bucureşti (1985). Pe lângă bogata activitate didactică, a fost atrasă de literatură, prima revistă culturală în care a publicat fiind „Ramuri” (1995), urmată de altele de profil, locale, din ţară sau din străinătate. Este prezentă în antologii de poezie, autoare de cărţi de specialitate, dar şi de volume de poezie, între care „Steag alb într-un cântec negru” (2015), „Măşti” (2015), „Neurophobia” (2016), „Cocoşul are dreptul la o secure ascuţită” (antologie, 2016). În prezent are sub tipar volumul de proză scurtă „Lecţie deschisă despre conspiraţie”.