Craiova: Magna International a inaugurat o unitate de producţie

0
459

Magna International, prin divizia sa Magna Exteriors and Interiors (MEI), a inaugurat, ieri, în interiorul uzinei Ford Craiova, o unitate de producţie unde vor lucra în jur de 100 de angajaţi. Aceasta va face bare faţă şi spate pentru Ford B-Max, precum şi diverse alte componente ornamentale de exterior pentru această maşină. Fabrica Magna se întinde pe 13.000 mp.

Compania construieşte şi proiectează componente pentru partea din faţă şi spate a automobilului; componente de etanşeizare; ornamente pentru exterior; panouri compozite clasa A; componente exterioare pentru plafon; sticlă stratificată; componente de rigidizare pentru capotă şi şasiu; componente structurale; componente pentru pereţii laterali şi ornamente; componente din habitaclu; sisteme de aşezare şi prindere a mărfurilor; componente de interior pentru plafoane pentru pietele de autoturisme, camioane comerciale, consumatori finali si industriale.

Magna International are 115.000 de angajati pe plan mondial. Conducerea companiei a spus că va investi peste 20 milioane de dolari la Craiova, spaţiul fiind închiriat pentru o perioadă de 20 de ani. La inaugurarea fabricii au fost prezenţi preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, prefectul judeţului, Elena Costea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Cristinel Iovan, şi edilul Craiovei, Lia Olguţa Vasilescu.