Vânătoare ilegală întreruptă de jandarmii doljeni

0
514
Trei bărbați, cu vârste cuprinse între 32 de ani și 52 de ani, care se aflau la vânătoare în mod ilegal, au fost depistați de jandarmii doljeni – structura Segarcea, în urma unei acțiuni pentru prevenirea braconajului cinegetic.
Cei trei au fost identificați în urmă cu două nopţi ân urmă, jurul orei 00.30, pe fondul de
vânătoare nr. 31 Panaghia, și au atras atenția echipajului de jandarmi prin utilizarea unui
dispozitiv tip proiector, în încercarea de a prinde vânatul existent în zonă, la adăpostul
întunericului. La controlul autoturismului au fost găsite un proiector și o armă de vânătoare cu 10 cartușe cal. 12 mm, iar în urma primelor verificări efectuate a reieșit faptul că, deși unul
dintre bărbați deținea permis legal pentru arma de vânătoare, aceștia nu își justificau
prezența pe fondul de vânătoare nr. 31 Panaghia deoarece nu deţineau autorizaţie de
vânătoare legală pentru fondul respectiv. Persoanelor în cauză le-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vânătoarea pe un alt fond cinegetic decât cel pe care vânătorul este autorizat să vâneze”, „vânătoarea la lumina farurilor sau a dispozitivelor de iluminare” şi „nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor”, fapte prevăzute şi pedepsite de Legea vânătorii şi protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, respectiv art. 342 CP, documente ce au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor.