Satelitul Ştiinţei, lansat defectuos

0
444

Echipa a doua a Universităţii Craiova pare inutilă în acest sezon, propunând nişte jucători blazaţi, un joc hidos şi nişte rezultate modeste

În sezoanele trecute, satelitul Ştiinţei şi-a mai demonstrat utilitatea, împingând unii jucători către prima echipă, etalând un joc atractiv, ofensiv, iar rezultatele, în special în campionatul trecut, au fost unele bune. O dată cu plecarea lui Cornel Papură de pe banca tehnică, echipa a doua a Universităţii pare să-şi fi pierdut atât busola, cât şi scopul, iar în ultimul meci de pe teren propriu a oferit o prestaţie jenantă. Contra unei echipe care strânsese un singur punct, Sporting Roşiori, rezultatul, 2-2, a fost prost, dar totodată mincinos, fiindcă agricultorii din trupa lui Florin Şoavă se puteau impune lejer pe „Extensiv” în faţa unor figuranţi care îmbrăcau tricoul Ştiinţei, pregătiţi şi asistaţi de „profesorul” lor, Dragoş Bon, antrenorul „smuls” de la echipa lui Mititelu. „Satelitul” nu a fost pe orbita fotbalului, evoluând neverosimil de slab, fără chef şi fără nicio idee de joc. Luându-o din poartă, tânărul Dică a început foarte „concentrat” meciul, pasând în secunda 15 unui atacant advers, iar acesta nu a refuzat cadoul, marcând simplu. Goal-keeper-ul a arătat şi ceva probleme de caracter, fiindcă în repriza a doua a agresat verbal spectatorii veniţi să se destindă sâmbătă după-amiază în Parcul Romanescu şi care-şi permiseseră să remarce prestaţia jalnică a lui „Dică fără frică”. Rezerva lui Dică este Calancea, care încasează liniştit salariul consistent de la club şi nu este deloc disperat să-şi caute echipă, cum de altfel nici vreo echipă nu este interesată să-l angajeze. Din păcate, modoveanul blochează calea altor tineri către afirmare, el fiind folosit titular în debutul campionatului. În dreapta a jucat Borţa, dar e mult spus „jucat”, fiindcă tânărul chemat de Rădoi la naţionala de tineret nu prea a avut chef să transpire şi la Divizia C, chiar dacă a avut şi onoarea de a purta banderola. Dacă anul trecut avea evoluţii remarcabile, inclusiv când juca în stânga, acum Borţa a părut plictisit, neatent, superficial, ignorant. Trecând în banda opusă, îl regăsim pe Robert Bogdan. Tânărul trebuie că se regăseşte în echipă pentru că este fiul lui Silviu Bogdan, nimeni altul decât managerul centrului de copii şi juniori al Universităţii, fiindcă altfel nu s-ar explica prezenţa lui acolo. Beizadeaua nu prea are motivaţie şi a părut şi cam deranjat de minge, dar acordă loviturile de pedeapsă pentru adversari mai lejer decât le dicta tatăl său ca arbitru. Tânărul Roby provocase două penalty-uri în meciul cu Filiaşi şi a mai comis un fault grosolan în propriul careu şi acum, tocmai asupra veteranului de la Roşiori, un jucător care, după look, s-a apucat de fotbal cu mult înaintea antrenorului Florin Şoavă, dar nici acum gazdele nu au aflat cum au scăpat de lovitura de pedeapsă care s-ar fi impus. La mijloc am regăsit un jucător transferat de Universitatea în iarna aceasta, dar pe care clubul s-a ferit să-l prezinte oficial. Alin Ţegle se apropie de 23 de ani, este originar din Bistriţa şi a mai jucat pe la Luceafărul Oradea. „Juniorul” de 23 de ani a fost ridicol în meciul cu Roşiori şi a mai înlesnit şi golul al doilea al oaspeţilor. A greşit o pasă într-o zonă „interzisă”, apoi a rămas pe jos, scoţând din ofsaid jucătorul care a înscris pentru 2-2. Despre Trancă şi Vali Constantin nu putem spune decât că au regresat faţă de sezonul trecut şi în aceste condiţii viitorul lor pare legat de echipe din fotbalul mic sau cel judeţean, în timp ce Alex Vulpe pare un jucător forţat la echipa a doua. Cât despre Markovic, e bun cu mingea la picior şi s-a văzut şi la faza din care a marcat pentru 1-1, dar problema lui este că are mingea prea rar şi nici nu catadicseşte să o caute. A doua reuşită a alb-albaştrilor i-a aparţinut lui Fausto Rossi, un jucător cu o situaţie similară cu a lui Calancea. Cu Roşiori, Craiova II a jucat în formula: Dică – Borța (65 Constantinescu), Ion, Puțaru (90 Ciutică), Bogdan – Țegle (68 Alex Dinu), Rossi, Alex Vulpe – Vali Constantin, Markovic, Trancă (56 Nițu). După 5 etape, Universitatea II este pe locul 11, cu 6 puncte, iar în runda viitoare joacă în deplasare cu AFC Hermannstadt II, sâmbătă, de la ora 17.

Celelalte echipe doljene au strâns şi ele puncte în etapa a 5-a. CSO Filiaşi, echipă antrenată de Mugur Guşatu, a trecut pe teren propriu, scor 2-0, de Hermannstadt II, cu un autogol şi o reuşită a lui Ghighilicea. Filiaşiul e pe 5, cu 10 puncte şi are meci acum pe terenul ultimei clasate, Unirea Domneşti. O altă echipă din judeţ, dar care joacă acasă la Severin, cea a lui Adrian Mititelu, a remizat în deplasare, 1-1, la Turris Oltul Turnu Măgurele. Avram a deschis scorul pentru oaspeţi, iar Turris a egalat din penalty, pe final. Echipa lui Mititelu este pe locul 9, cu 8 puncte şi în runda viitoare joacă acasă cu CSM Alexandria.