Muzeul Olteniei dedică un album Centenarului Marii Uniri: „România în Primul Război Mondial”

0
537

Fotografii, documente, brevete, ordine, decoraţii şi insigne care stau mărturie eroismului de care au dat dovadă ostaşii români, în timpul dramaticelor încleştări din anii 1916-1917, selectate din bogăţia şi diversitatea de mărturii existente în patrimoniul Muzeului Olteniei, au fost incluse într-un album dedicat Centenarului Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918. Publicată sub coordonarea autorilor Otilia Gherghe și Camelia Slabu, lucrarea intitulată „România în Primul Război Mondial” este lansată astăzi, ora 11.00, la sediul instituției (strada „Madona Dudu” nr. 14). Invitați la eveniment sunt prof. univ. dr. Dinică Ciobotea, general Ion Pâlșoiu, conf. univ. dr. Constanțiu Dinulescu, prof. dr. Tudor Nedelcea și prof. Mircea Pospai.

Muzeul Olteniei deţine în colecţiile sale și un album intitulat „Alba Iulia în 1 Decembrie 1918” cu fotografii realizate de Samoilă Mârza, zis şi fotograful Unirii, album care a fost înmânat colonelului Vasile Gagiu, comandantul Regimentului 5 Vânători din Craiova, prima unitate a Armatei Române care a intrat în Alba Iulia, la data de 19 decembrie 1918. „Albumul are o valoare deosebită şi datorită faptului că între cele mai multe exemplare realizate de Samoilă Mârza, înmânate unor personalităţi ale vremii, în prezent, se ştie de existenţa doar a încă trei: cel al episcopului Iuliu Hossu, existent la Episcopia Greco-Catolică din Cluj, cel al lui Nicolae Iorga, aflat la Biblioteca Academiei Române şi cel al lui Iuliu Maniu, aflat la Arhivele Naţionale ale României”, se menționează într-un comunicat de presă al muzeului.