Peste 60 de voluntari din Urzicuţa au curăţat comuna în cadrul Campaniei “Let’s Do It România!”

0
253

urzicuta 2Peste 60 de voluntari, elevi ai Școlii Gimnaziale “Barbu Ionescu” din comuna Urzicuţa, însoţiţi de cadre didactice, dar şi de câţiva localnici, şi-au rupt, sâmbătă, 24 septembrie a.c., din timpul lor, câteva ore, pentru a prticipa la o acţiune de igienizare pe raza localităţii. Cu toţii au dorit să se alăture Campaniei “Let’s Do It România!”, astfel că s-au trezit dis-de dimineaţă, s-au adunat la Primărie, au primit tricouri şi mănuşi, dar şi saci menajeri, apoi au pornit, pe marginea principalelor drumuri din comună, de unde au strâns gunoaiele. N-a fost uşor, pentru că au parcurs câţiva kilometri, însă în urma lor au lăsat curăţenie, şi poate şi un strop de conştiinţă civică. Cu tricourile şi mănuşile au putut pleca acasă la finalul activităţilor, iar deşeurile adunate au fost preluate de Serviciul de Salubritate al Primăriei Urzicuţa. „A fost o acţiune de identificare a unor locuri de depozitare a deşeurilor neconforme şi desfiinţarea acestora prin colectarea şi transportul deşeurilor la SC ECO SUD. S-a colectat o însemnată cantitate de deşeuri, iar tinerii participanţi au conştientizat importanţa acţiunilor de voluntariat şi impactul depozitarii defectuoase a deşeurilor asupra mediului. Este bine să începem să educăm copiii în acţiuni de voluntariat, pentru că acestea au dispărut în ultima vreme şi, din păcate, acest lucru se vede la tot pasul. Intenţionăm să-i antrenăm şi pe viitor în astfel de activităţi, chiar şi pe perioada vacanţei de vară”, ne-a declarat Florea Grigorescu, primarul comunei Urzicuţa.urzicuta