Ilie Pară zis „Elvis”, pedeapsă mărită la al doilea apel în dosarul grupării de carderi coordonată de „Lale”

0
363

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au finalizat rejudecarea apelurilor în dosarul grupării de carderi coordonate de Cosmin Camen zis „Lale”, în care cei zece inculpaţi au fost condamnaţi la pedepse cuprinse între 2 ani cu suspendare şi 8 ani şi 6 luni de închisoare cu executare. În sentinţa pronunţată marţi, instanţa a respins apelurile a opt dintre inculpaţi, a admis parţial recursul procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, mărind pedeapsa lui Ilie Pară zis „Elvis” de la 3 ani cu suspendare la 5 ani de închisoare cu executare şi dispunând confiscarea autoturismului Audi A8 aparţinând coordonatorului grupării, Cosmin Camen, maşină pe care procurorii instituiseră sechestru. În plus, unul dintre inculpaţi a obţinut reducerea pedepsei de la 5 la 3 ani de închisoare. Aceasta este a doua soluţie pronunţată în acest dosar de Curtea de Apel Craiova, întrucât ÎCCJ a dispus, la sfârşitul anului trecut, ca instanţa să rejudece cauza. Şi de această dată, atât inculpaţii, cât şi procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova pot face recurs.

Reamintim că, pe 24 octombrie 2011, procurorii DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova i-au trimis în judecată pe Cosmin Camen zis “Lale”, Ilie Pară zis “Elvis”, Traian Gabriel Vanghelie, Marcel Ionuţ Petrovici zis “Cântar”, Nicolae Stănescu zis “Boabă”, Radu Ionel Gherganu, Cosmin Ştefan Ionescu zis “Beni”, Narcis Florin Cîţă, Ştefăniţă George Mandă şi Emil Gabriel Vladu pentru constituire a unui grup infracţional organizat, falsificare de carduri, retrageri frauduloase de numerar şi acces fără drept la un sistem informatic. Primii opt au fost reţinuţi în urma unei acţiuni de amploare a ofiţerilor Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate (BCCO) Craiova şi procurorilor DIICOT – Serviciul Teritorial Craiova, desfăşurată pe 30 august 2011, anchetatorii stabilind că membrii reţelei au creat un prejudiciu de aproximativ 50.000 de euro prin copierea datelor cardurilor valide a zeci de cetăţeni italieni, cu precădere din localităţile Frosione şi Ceccano, din apropierea Romei, datele obţinute fiind apoi folosite pentru falsificarea de carduri şi retrageri frauduloase de numerar.

Sentinţa pe fond, pronunţată în două luni

Pe fond, sentinţa a fost pronunţată pe 19 decembrie 2011. Judecătorii de la Tribunalul Dolj i-au găsit vinovaţi pe toţi inculpaţii şi l-au condamnat pe Cosmin Camen, zis “Lale” la 6 ani de închisoare, Traian Gabriel Vanghelie, Marcel Ionuţ Petrovici zis “Cântar” şi Nicolae Stănescu zis “Boabă” au primit câte 5 ani închisoare cu executare, iar Radu Ionel Gherganu a primit 5 ani de închisoare la care se adaugă o altă pedeapsă de 3 ani şi 6 luni ce i-a fost aplicată prin sentinţa penală nr. 34/30.01.2008 a Tribunalului Dolj, astfel că acesta urmează să execute 8 ani şi 6 luni închisoare. Cosmin Ştefan Ionescu zis “Beni” a primit 5 ani închisoare, deşi mai are şi el o condamnare la activ rămasă definitivă în 2010. Ilie Pară zis “Elvis” a primit 3 ani închisoare, Narcis Florin Cîţă a primit 2 ani de închisoare şi faţă de amândoi judecătorii de la Tribunalul Dolj au dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepselor, iar Ştefăniţă George Mandă şi Emil Gabriel Vladu au primit câte 5 ani de închisoare. De la inculpaţi au fost confiscate, în baza aceleiaşi hotărâri, diverse sume de bani ce depăşesc 55.000 lei în total, la care se adaugă 1.000 de euro şi 400 USD şi a fost ridicat sechestrul asigurator instituit pe maşina lui Lale.

Nemulţumiţi de decizie, procurorii au atacat decizia Tribunalului Dolj, iar luni, 28 mai 2012, judecătorii Curţii de Apel Craiova au soluţionat apelul. Astfel, instanţa a menţinut pedeapsa de 5 ani închisoare a lui Ionescu Cosmin, i-a redus lui Vladu Emil Gabriel pedeapsa de la 5 la 3 ani închisoare şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei. Atât procurorii DIICOT, cât şi inculpaţii au făcut recurs. Pe 27 noiembrie 2012, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în cauză. Judecătorii instanţei supreme au admis atât recursurile inculpaţilor, cât şi pe cel al procurorilor DIICOT Craiova declarate împotriva sentinţei penale nr. 185/28 mai a Curţii de Apel Craiova, au casat decizia atacată şi au trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă, în speţă Curtea de Apel Craiova.

Dosarul a fost înregistrat, din nou, pe 9 ianuarie 2013, iar după ce au amânat de două ori pronunţarea, marţi, 24 septembrie a.c., magistraţii Curţii de Apel Craiova au anunţat noua sentinţă. Astfel, în urma apelului, Ilie Pară zis „Elvis”, s-a ales cu pedeapsa majorată de la 3 la 5 ani de închisoare, iar Cosmin Camen a rămas fără maşina Audi A8 pe care procurorii instituiseră sechestru la momentul efectuării percheziţiilor, în anul 2011, dar cu privire la care judecătorii Tribunalului Dolj dispuseseră restituirea către inculpat. Ceilalţi nouă membri ai grupării de carderi rămân cu aceleaşi pedepse, instanţa menţinând starea de arest preventiv a lui Camen Cosmin, Vanghelie Traian Gabriel, Petrovici Marcel Ionuţ, Stănescu Nicolae, Gherganu Radu Ionel şi Ionescu Cosmin Ştefan. Atât inculpaţii, cât şi procurorii pot ataca hotărârea nr. 282 pronunţată marţi, 24 septembrie a.c. de Curtea de Apel Craiova cu recurs la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.