Expoziţia „Cartea, păpuşa, povestea”, în memoria scenografei Cristina Pepino

0
739

Teatrul pentru Copii şi Tineret „Colibri” vă invită astăzi, ora 20.30, la vernisajul Expoziţiei „Cartea, păpuşa, povestea – in memoriam Cristina Pepino, care are loc la Biblioteca Judeţeană „Alexandru şi Aristia Aman”. Expoziţia este realizată în parteneriat cu instituţia-gazdă, în cadrul Festivalului „Puppets Occupy Street” Water Edition 2015, desfăşurat la Craiova în perioada 25 august – 1 septembrie. Exponatele prezentate aparţin celor două instituţii partenere, Teatrul „Colibri” şi Biblioteca Judeţeană „Aman”. O altă expoziţie din cadrul festivalului, de scenografie şi fotografie, intitulată „Puppet’s Meeting”, a fost vernisată aseară, la Centrul Multifuncţional.

Cristina Pepino a fost un scenograf de mare valoare care a avut o importanţă majoră în teatrul de animaţie românesc. Ea este cea care a revoluţionat cromatica spectacolelor, aducând în scenă o explozie de culori, şi a introdus pentru prima dată în reprezentaţii ca „Pinocchio” şi „Motanul încălţat” păpuşile compuse care ofereau personajelor un puternic efect de teatralitate. A realizat scenografia, în ţară, pentru zeci de piese de teatru de păpuşi şi a colaborat inclusive cu Teatrul „Colibri” din Craiova, pentru spectacole precum „Pinocchio”, „Cavalerii Mesei Rotunde”, „Inimă de piatră” şi altele.

În memoria sa, în toamna anului trecut a fost lansat, în cadrul celei de-a XXIV-a ediţii a Festivalului Naţional de Teatru din capitală, un album de scenografie intitulat simplu „Cristina Pepino: Scenografie”, apărut la Editura UNATC Press Bucureşti. Cartea prezintă toate creaţiile scenografice realizate de Cristina Pepino, de la piesa „Scene din viaţa unui bădăran” din 1977 până la „Zulenka” din 2012, montată la Teatrul de Animaţie din Alba Iulia. Cristina Pepino s-a stins din viaţă în august 2013.