Un angajat de la Spaţii Verzi a contactat o boală periculoasă de la animale

0
422

Un bărbat de 51 de ani din Bârlad a ajuns în stare gravă la Spitalul CI Parhon din Iaşi. Potrivit medicilor, analizele indică faptul că acesta are leptospiroză, o boală care se transmite de la animale şi are o rată mare de deces.

Purtătorul de cuvânt al Spitalul CI Parhon din Iaşi, Ionuţ Nistor, a declarat că bărbatul a fost internat în urmă cu două zile, în secţia de Nefrologie.

„Este angajat la Spaţii Verzi în Bârlad şi a făcut lucrări de igienizare şi la subsolul unui bloc. Boala se transmite prin piele. Pacientul are în continuare insuficienţă renală şi hepatică, dar sperăm ca evoluţia să fie favorabilă. Rata de deces este mare, unul din trei pacienţi moare“, a mai precizat purtătorul de cuvânt al Spitalul CI Parhon din Iaşi.

Acesta este primul caz de leptospiroză înregistrat în această vară la Iaşi. (text și foto Mediafax)