Posibil criminal în serie la Caracal

0
567

Rămăşiţe umane au fost găsite în locuinţa unui mecanic auto din Caracal, percheziţionată vineri după dispariţia a două adolescente, la interval de câteva luni. Rămăşiţele sunt trimise la expertiză.

Percheziţiile la locuinţa mecanicului au început după ce o adolescentă de 15 ani din Dobrosloveni a dispărut, ultima oară fiind văzută în Caracal în timp ce urca într-o maşină. Reprezentanţii Poliţiei Olt au declarat că poliţiştii, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt, fac, vineri, trei percheziţii în Caracal, în cazul unei fete date dispărute.

Surse din rândul anchetatorilor au menţionat că la una dintre adresele la care a avut loc o descindere, vineri, s-ar fi ajuns după datele GPS de pe telefonul fetei.

La rândul lor, reprezentanţii Parchetului de pe lângă Tribunalul Olt au afirmat că acest dosar este înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Caracal, iar în urma percheziţiilor, în funcţie de ce se va găsi, dosarul va fi declinat sau nu.

De asemenea, oamenii legii verifică dacă acest caz are legătură şi cu o altă dispariţie înregistrată în Olt, în aceeaşi zonă. Potrivit presei locale, în aprilie, o fată din Craiova a mers la Caracal pentru a lua bani de la mama ei, iar de atunci nu a mai fost găsită. (Mediafax)