Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Dolj, Ion Prioteasa, a anunţat, în cadrul unei conferinţe de presă susţinute ieri, lansarea ghidului turistic digital „Discover Dolj“, o platformă integrată care include o aplicaţie pentru telefoanele mobile şi un site, ambele cu un conţinut complex, acoperind toate domeniile majore de interes, atât pentru vizitatori, cât şi pentru locuitorii judeţului.
Şeful administraţiei doljene a spus că lansarea platformei digitale «Discover Dolj» reprezintă un moment cu totul special, pentru că prin intermediul acesteia judeţul nostru devine mai cunoscut şi mai accesibil pentru toţi cei care vor să afle mai multe despre zona noastră. „În realizarea acestui demers, am pornit de la o realitate incontestabilă, aceea că, în ultimii ani, datorită unui program amplu de investiţii, atât municipiul Craiova, cât şi judeţul Dolj au cunoscut vizibile transformări pozitive. Avem unul dintre cele mai frumoase centre istorice din România, avem obiective culturale de patrimoniu, precum Muzeul de Artă, precum cele 3 secţii ale Muzeului Olteniei, cu imobile consolidate şi restaurate şi cu expoziţii amenajate la standarde cu adevărat europene. Înfiinţăm alte două muzee şi, bineînţeles, avem investiţia noastră de suflet – Aeroportul Internaţional Craiova. În ultima perioadă, ne-am concentrat atenţia asupra unor aspecte legate în mod special de cei care ajung în Dolj. Ne-am întâlnit cu un grup de operatori de turism de pe tot cuprinsul ţării, care au vizitat judeţul nostru şi au descoperit locuri şi lucruri frumoase, aşa cum nici nu îşi imaginau. Ne-au spus atunci că, dacă nu ar fi venit în Craiova, nu ar fi ştiut ce potenţial are această zonă. De asemenea, ne aflam la aeroport chiar atunci când aterizase o aeronavă sosită din Londra şi un grup de şase tineri ne-au întrebat ce ar putea să vadă în Craiova. A fost momentul în care am hotărât să realizăm în aeroportul nostru un punct de informare turistică, în care cei veniţi pentru prima dată în Bănie să poată obţine principalele date de interes despre judeţ…”, a precizat Ion Prioteasa.
650 de pagini de informaţii
Ideea a evoluat însă rapid şi astfel s-a născut iniţiativa de a crea nu un punct, ci o platformă electronică de informare şi promovare. „Aceasta poate fi mereu la dispoziţia vizitatorilor, ca aplicaţie ce poate fi instalată în mod gratuit pe telefonul mobil sau ca site care poate fi accesat oricând. hidul turistic digital «Discover Dolj» oferă vizitatorilor noştri o imagine completă a judeţului, cu tot ceea ce îl face mai atractiv, mai ofertant, cu peste 650 de pagini de informaţii, atent structurate pe domenii – fie că vorbim despre instituţii de cultură şi despre locuri de petrecere a timpului liber, fie despre locurile în care se pot caza sau pot lua masa, despre ariile naturale deosebite din Dolj, despre monumentele istorice şi traseele turistice care pot fi parcurse în această zonă… a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.
Monumente istorice integrate
Vicepreşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile a evidenţiat, în cadrul conferinţei de presă, faptul că o mai bună promovare a judeţului, prin intermediul ghidului digital „Discover Dolj“, are potenţialul de a genera beneficii semnificative pentru economia locală. „Aşa cum cunoaşteţi, în ultima perioadă, Consiliul Judeţean a organizat frecvent evenimente în cadrul cărora am anunţat începerea unor investiţii în domeniul cultural. Săptămâna trecută a avut loc semnarea contractului de lucrări pentru consolidarea şi restaurarea Casei Dianu, iar anterior am lansat în implementare cele două demersuri care vizează culele din comunele Brabova şi Cernăteşti, monumente istorice integrate, de altfel, într-un traseu turistic adoptat prin hotărâre a CJ Dolj, alături de o serie de obiective emblematice, din Craiova sau din alte localităţi. Sunt iniţiative complexe, care presupun mai întâi identificarea surselor de finanţare, apoi derularea investiţiilor, pentru ca, în cele din urmă, să ajungem şi la capitolul promovării, deoarece succesul acestor proiecte este ilustrat, în definitiv, de numărul vizitatorilor…“, a afirmat vicepreşedintele CJ Dolj Cosmin Vasile.
Disponibilă în variantă bilingvă, română şi engleză
La rândul său, directorul Direcţiei de Imagine din cadrul Consiliului Judeţean, Larisa Răducan, a precizat: „Aplicaţia de turism «Discover Dolj» este un proiect dezvoltat de CJ, prin intermediul Direcţiei de Imagine, care a lucrat timp de mai multe luni pentru a asigura succesul demersului, împreună cu firma Eventya, din Sibiu. Această platformă informatică este gândită ca un ghid turistic digital şi îşi propune să reunească, într-un mod simplu şi prietenos, sugestii pentru petrecerea timpului liber, recomandări de restaurante, baruri, dar şi de evenimente care sunt organizate de instituţii publice. Aplicaţia se adresează atât turiştilor, cât şi doljenilor, fiind disponibilă în variantă bilingvă, română şi engleză. Originalitatea ei constă în faptul că fiecare actor social care se regăseşte în această aplicaţie poate să-şi gestioneze singur noutăţile şi informaţiile care au legătură cu activitatea sa. Doresc să le mulţumesc tuturor celor care, de-a lungul acestor luni, au muncit cu seriozitate pentru a duce la bun sfârşit proiectul, precum şi conducerii Consiliului Judeţean Dolj, pentru întreaga susţinere acordată.“
Acest site utilizează cookie-uri | Folosim cookie-uri pentru a personaliza conținutul și anunțurile, pentru a oferi funcții de rețele sociale și pentru a analiza traficul. De asemenea, le oferim partenerilor de rețele sociale, de publicitate și de analize informații cu privire la modul în care folosiți site-ul nostru. Aceștia le pot combina cu alte informații oferite de dvs. sau culese în urma folosirii serviciilor lor. În cazul în care alegeți să continuați să utilizați website-ul nostru, sunteți de acord cu utilizarea modulelor noastre cookie.Sunt de acord