Boris Johnson la primul test internaţional

0
87

Nici nu s-a aşezat bine în fotoliul de premier, la 10 Downing Street, şi Boris Johnson are de făcut faţă unei situaţii de criză, prin amplitudinea evenimentelor recente din strâmtoarea Ormuz. Deja în escaladare. Şi volens-nolens, Regatul Unit devine un nou actor în criza prelungită dintre SUA şi Republica Islamică Iran. Strâmtoarea Ormuz este un punct strategic pentru transportul de petrol. Geneza tensiunilor, dintre Marea Britanie şi Iran, este de dată recentă. Mai întâi la 4 iulie a.c. un petrolier iranian –Grace 1- ce tranzita strâmtoarea Gibraltar a fost oprit şi sechestrat de poliţia de frontieră şi marina Majestăţii Sale, bănuit de violarea embargoului european privind livrările de petrol Siriei. Teheranul a acţionat imediat cu nervozitate, în virtutea principiului „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte” şi ca măsură de retorsiune, Gardienii Revoluţiei au sechestrat vasul „Stena Imperio”, proprietatea unui armator suedez, dar sub pavilion britanic, cu 20 de membrii ai echipajului la bord, condus în portul Bandar Abbas. Denunţând un act de „piraterie de stat”, şeful diplomaţiei britanice Jeremy Hunt, contracandidatul lui Boris Johnson la şefia „Tory” şi implicit funcţia de prim-ministru, a anunţat luni în Camera Comunelor, că lucrează la plasarea strâmtorii Ormuz sub protecţie europeană. Londra intenţionând să trimită în zonă distrugătorul HSM Duncan. Şi astfel situaţia tensionată din strâmtoare a devenit primul test internaţional al noului premier britanic. După denunţarea acordului nuclear de către Donald Trump, partenerii europeni Franţa şi Germania au căutat pe cât posibil o dezescaladare a situaţiei. Acum Boris Johnson, care în dezbaterile televizate premergătoare alegerii sale, exclusese o intervenţie militară alături de SUA în Iran, ori refuză o protecţie americană, ori dă curs planurilor lui Jeremy Hunt de creare a unei misiuni, care să includă forţe navale şi aeriene, cu sprijin italian, spaniol, francez şi german. O coaliţie a forţelor europene pare o primă mutare, dorită de Emmanuel Macron şi Angela Merkel de a coagula o forţă militară dependentă de NATO, care nu e văzută cu ochi buni de americani. Cum orice demers, în acest sens, va trebui aprobat în prealabil de parlamentele ţărilor respective rămâne de urmărit ce se va întâmpla. Pe de altă parte Teheranul susţine că vasul sub pavilion britanic nu era autorizat să navigheze în zona respectivă fără să fie acompaniat. Jeremy Hunt, şeful diplomaţiei britanice, până deunăzi, declarase anterior că nu îşi doreşte o confuntare cu Iranul, dar succesorul său, Dominic Raab, un reprezentant al noii generaţii de conservatori, specialist în drept internaţional, poate avea alte abordări. Pregătit pentru o ieşire fără acord din UE, una din priorităţile sale, şi pentru o confruntare cu laburiştii, care tatonează îndeaproape pe conservatori în sondaje, Boris Johnson se vede într-o situaţie delicată, după ce fostul ambasador al Regatului Unit la Teheran (2003-2006) Sir Richard Dalton, pomenise de echilibristica Londrei în raporturile cu Teheranul. Jocul diplomatic se anunţă extrem de complicat, şi deşi Boris Johnson a fost ministru de externe, în cabinetul Theresey May, lucrurile s-au mai schimbat între timp, jocurile devenind mult mai abile.